Cei mai buni medici

Coach vs. Mentor

Cred că cei mai buni medici pe care i-am cunoscut au următoarele trei calități într-o proporție însemnată:

  • Îmi pun întrebări;
  • Mă ascultă; (nu mă întrerup, sunt interesați de răspunsul meu)
  • Îmi vorbesc cu ritm încet, nu super-pripit.

Contează, desigur, abilitatea profesională a medicului, dar:

  • Pentru mine, din perspectiva de pacient e mai dificil de evaluat;
  • În principiu, chiar în situația în care un medic să zicem că ar avea unele lacune, vorbim de un profesionist (medic, cu educație și cazuistică) într-un domeniu foarte nișat (o specializare anume); un medic poate nu așa performant în domeniul său tot e o soluție foarte bună pentru nevoia mea.

Ar putea fi în unele situații mai important chiar cum comunici decât cum tratezi profesional problema.

Mai e și dilema – „Ce să tratezi, dacă aloci timp minim posibil pentru a identifica o problemă?”.

Am fost recent la niște controale. Am primit întrebări foarte generaliste, și fără a intra în niciun fel de detalii. Mi s-au dat soluții cu o viteză de vorbire (debit verbal) de invidiat. Înțeleg că asta reduce timpul alocat consultației. Reduce însă și din calitatea experienței percepute.

Un pacient, când vine la un control a trebuit să își programeze evenimentul, poate are o trimitere de la medicul de familie, alocă timp și uneori bani, și la consultația efectivă pare un concurs „Cât de puțin timp să dureze consultația? Cum depășim recordul personal de vorbit-viteză?”, mai puțin „Cum ne asigurăm că mesajul e bine transmis, și pot comunica (adică asculta și întreba) într-un mod de calitate?”.

O soluție de „fake-listening” (mimare a ascultării, dar nu cred că e așa rău), ar fi un formular A4 cu câteva întrebări și cu un câmp final de tip „Scrie liber” în care să mi se pună întrebări, în timpul petrecut înainte de consultație.

Chestionarul nu doar că ar lămuri niște lucruri, dar mi-ar lămuri mie niște posibile întrebări pentru medic. Dacă aș citi câteva întrebări-model, mi-ar clarifica mie niște lucruri.

Aștept câteva zeci de minute pe hol, iar în momentul consultației totul e pe viteză.

E un banc urât:

„— Ce face o femeie după sex?
— Deranjează!”

(via »)

Asta e și senzația pe care o am de multe ori când merg la medic. Să mă ascund, să vorbesc cât mai sumar, totul să fie pe viteză.

Am senzația că deranjez.

Revenind la ideea articolului, poate pentru un medic, ca să se considere că e „bun”, cel mai important e să rezolve problema mea. Pentru mine, ca pacient, ar fi însă esențial ca înainte de orice să mă asigur că problema cu care merg la medic chiar ajunge la el. S-ar putea ca definiția a ce face „bun” un medic bun să fie diferită.

Citește mai departe

Despre Dr. Ana-Cristina Ghiță (medic primar oftalmolog): răbdare, atenție și nesupărare

Despre Dr. Ana-Cristina Ghiță (medic primar oftalmolog): răbdare, atenție și nesupărare

Îmi place să scriu despre medicii cu care am experiențe pozitive.

Am scris despre un medic stomatolog (Marius Burcus), am scris un mesaj inițial despre clinica oftalmologică Ocularcare, și, iată, revin cu un mesaj despre o doamnă doctor de la clinică.

Am fost la clinica Ocularcare de mai multe ori când locuiam în București, înainte de începerea pandemiei, apoi, în pandemie, când m-am mutat la Năvodari, am fost la o clinică locală (Constanța). Ulterior, domnul doctor din Constanța a ieșit la pensie, așa că am revenit, cel puțin pentru control, la clinica din București.

Vă spun trei lucruri care m-au impresionat la doamna doctor Ana-Cristina Ghiță (medic primar oftalmolog, doctor in științe medicale).

Citește mai departe

A doua opinie

Mergi la un medic oncolog. Îți spune că ai două opțiuni, radioterapie și chirurgie cu probabilități echivalente de succes (mari) și reacții adverse (reduse în context). Mergi la o a doua opinie. Îți spune că ai două opțiuni, radioterapie și chirurgie cu probabilități echivalente de succes (mari) și reacții adverse (reduse în context). Dar îți …

Citește mai departe

Întrebări după concursul de rezidențiat

Întrebări după concursul de rezidențiat

O serie de îngrijorări au răzbătut în spațiul public referitor la faptul că au rămas câteva sute bune de locuri neocupate la rezidențiat după concursul acestei toamne. Unele dintre acestea la chiar la specialități chirurgicale, dar și urgență și ATI, preferatele selecțiilor de odinioară. Că mulți absolvenți nu ar fi luat note de trecere. Că …

Citește mai departe

Performanță vs. Încredere

Performanță vs. Încredere

Motto: Hire for Attitude, Train for Skills (via »)

Mi-a plăcut clipul de mai jos, vi-l recomand, este scurt:

Simon Sinek Performance vs Trust – YouTube.

Mă gândesc la sistemul de învățământ, așa cum l-am cunoscut, în diferite ipostaze, de-a lungul anilor (am făcut și niște masterate, și sunt la a doua facultate în prezent).

Aproape constant se pune accent pe performanță, și mai puțin câte-un curs precum etică și integritate academică (la care uneori se înmânează studenților resurse copiate), în general accentul se pune pe performanța academică.

Nu sunt medic, dar în sistemele în care am fost implicat (angajat, freelancer), se pornea de multe ori de la analiza performanței, în primul rând.

Câteva gânduri:

  • E mai greu să ai o impresie obiectivă asupra eticii unei persoane, dacă atragi atenția cuiva asupra aspectelor legate de încredere e posibil ca persoana să ia observația ca un afront personal.
  • De multe ori, în România, se merge pe recomandări („Zi-mi un medic bun”), mai puțin pe performanță („Care consideri că e cel mai bun medic care…?”).
  • Depinde, desigur, de domeniu, dar uneori performanța poate fi dificil de evaluat, pe când încrederea e mai accesibilă ca evaluare.
  • Consider că pentru a putea da încredere altcuiva trebuie să ai încredere și în tine.
  • Ca observație generală, consider că foarte greu se recâștigi încrederea cuiva.
  • Am călătorit o vreme în Germania, într-o perioadă când aveau alegeri locale. Afișele de campanie erau bazate pe competență și profesionalism. Cu ce demonstrează candidatul X competența? Am revenit în România, și aici aveau loc alegeri locale. Criteriile pentru afișe țineau de încredere, deschidere. Poate pentru că e o carență aici, o lipsă care trebuie acoperită.

Citește mai departe

Recunoștință către dr. Alexandru Pesamosca și dr. Niculina Bratu

Recunoștință către dr. Alexandru Pesamosca și dr. Niculina Bratu

Recent, a fost ziua internațională a recunoștinței.

Îmi exprim recunoștința pentru doi doctori care m-au operat de câteva ori – dr. Alexandru Pesamosca (decedat) și dr. Niculina Bratu (profil activ, inclusiv fotografie, pe paginile: a. Spitalul Clinic de Urgență pentru copii Maria Sklodowska Curie București, fost Budimex,  b. Medlife).

Citește mai departe

Despre psihologie și noul CoronaVirus (perspectivă personală)

Despre psihologie și noul CoronaVirus (perspectivă personală)

Nu sunt nici psiholog, nici antropolog, nici medic. Dar sunt, totuși, om, și îndrăznesc să am o opinie despre alți oameni, asemenea mie.

Citește mai departe

Știrile medicale ale lunii august 2020

Știrile medicale ale lunii august 2020

Mai jos, resursele cele mai importante, pentru noi, din luna august 2020.

Citește mai departe

Despre purtarea măștii de protecție

Despre purtarea măștii de protecție

Într-un drum cu mașina București-Năvodari, am purtat, pentru mai multă siguranță, o mască.

A fost neplăcut din trei motive: aburirea ochelarilor (1), respiratul ceva mai dificil (2), și presiunea asupra loburilor urechilor – a lăsat niște urme (3).

Citește mai departe

Cine vrea cu adevărat să scrie o altă istorie?

În secolul XXI s-au schimbat multe în relaţia medic-pacient. Pacienţii cu drepturile și așteptările lor s-au schimbat. Raportarea la finanţare și dreptul de a trăi sănătos au suferit și ele reinterpretări. Tehnologia a intervenit simţitor în practica medicală, schimbând practici sau inventând noi specialităţi inexistente cu câteva decade sau chiar ani în urmă. Suntem în …

Citește mai departe

Săptămânal, #7veștibune din România (Dilema Veche)

Săptămânal, #7veștibune din România (Dilema Veche)

Citesc cu interes această inițiativă, și mi se pare binevenită.

Ultima ediție: Inițiative românești: „Cu cărțile pe uliță“, „Adoptă o mamă!“, un pavilion pentru bolnavii de tuberculoză – Dilema veche.

Sîntem mereu înconjurați de vești care ne-ntristează, așa că Dilema veche vine în fiecare luni dimineață cu #7veștibune din România, pentru a vă motiva săptămîna.

Alte exemple: 1, 2, 3, 4, 5.

Nu voi trimite o notificare de fiecare dată când apare un nou articol pe temă, dar puteți intra, dacă doriți. E un mic vaccin pentru săptămâna ce va să vină.

Vedeți, în fiecare luni, #7veștibune, pe Dilema Veche.

PS, 2019.03.03: De văzut și: 3 buletine informative trimise pe WhatsApp, pe care ar trebui să le urmărești.

Citește mai departe

Magia din Magicamp

Magia din Magicamp

Am avut placerea de a vizita pentru o ora si ceva proiectul Magicamp. Era intr-o vineri seara: spectacolul si petrecerea de final. Am fost impreuna cu fiica mea de 11 ani; sa se inspire si ea pe cat poate in privinta organizarii unei tabere. Chiar i-a folosit la ceva. Copiii si-au demonstrat talentele rand pe …

Citește mai departe

Coach vs. Mentor

Coach vs. Mentor

De-a lungul anilor petrecuți în București, am avut mai multe ocazii să interacționez cu coachi. Am urmat un curs intensiv de 5 zile, pe tema coaching NLP și mi-a plăcut atât de mult încât l-am mai făcut o dată. Am participat și la alte evenimente în domeniu, și am fost interesat de domeniu. Expertiza mea …

Citește mai departe

O soluție win-win

     Cu câțiva ani în urmă, am participat la un eveniment științific dedicat prevenției și tratării osteoporozei. Participanții erau medici de familie, endocrinologi, reumatologi sau de medicină fizică și recuperare. La un moment dat, unul dintre vorbitori a făcut un test. Mai întâi ne-a întrebat dacă suntem în situația de a recomanda tratament sau măsuri …

Citește mai departe

A fi și a deveni, mai presus de a deține

     În căutările mele de a înțelege cum își trăiesc oamenii provocările legate de sănătate, am fost purtat către o întâlnire între oameni care suferă de boala Parkinson și cei care îi îngrijesc. Nu am să povestesc despre întâlnirea în sine. Scriu, în schimb, despre o întâmplare de acolo relatată de Maria Szerac, o …

Citește mai departe