Am un prieten bun care este internat intr-unul dintre spitelele de urgenta ale capitalei la ortopedie pentru o interventie serioasa. A reusit sa puna toate mecanismele in miscare ca sa ajunga la cel mai potrivit ortoped pentru conditia lui. Are titlu universitar si este si sef de sectie. Colegul meu sta in rezerva”privilegiatilor” medicului. Mi-a povestit cate ceva din experienta lui.
Interventia pare sa fi decurs foarte bine, medicul si-a facut aparent bine treaba. Mai este totusi proba a timpului de trecut. A doua zi dupa operatie, la ora 11 se trezeste cu un asistent medical (adica varianta masculina a asistentei) in salon care ii cere favoarea de a-i face injectiile programate pentru ora 12 cu un ceas mai devreme. Asa, ca se grabea si el sa plece. Colegul meu, un generos in felul lui l-a inteles pe „profesionist” si l-a lasat sa-si faca treba mai devreme.
Apoi timp de 4 ore nimeni nu a mai calcat prin rezerva lui. Doua lucruri s-au intamplat: a inceput sa il doar tot mai tare piciorul (medicatia antialgica incepea sa isi piarda din efect) si trebuia sa mearga la toaleta. Creativ din fire a consumat o sticla de sana pentru a extinde capacitatea de stocare pentru urina (ratoiul fiind deja plin) dar curand s-a trezit de unde a plecat (sana este in mare parte tot lichid, nu?).
Solutia de urgenta a fost sa sune o asistenta care nu era in tura ca aceasta la randul ei sa sune in sectie si sa apara intr-un final (la limita!) cineva care sa-l ajute pe colegul meu. Candva mi s-a intamplat si mie ceva similar si am sunat la… salvare. I-am incurcat putin, au ras, dar au rezolvat treaba.
Asta imi aminteste de o intamplare de acum 6 ani cand internat fiind pentru o fractura de clavicula operata am vazut cum a fost adus la salon un pacient care suferise o interventie de plastie de sold. Individul in suferinta avea cam 100 de kilograme. Cei care il adusesera erau o infirmiera plapanda (50 de ani, nu cred ca avea peste 45 de kilograme) si un brancardier si mai plapand tot 50 de ani(avea pe jumatate cata musculatura aveam eu, prietenii isi pot face o impresie mai exacta). Era absolut de neimaginat cum ei ar fi putut sa transfere pacientul cu grija din brancarda in pat. Asa ca ce au facut? Pur si simplu l-au rostogolit de pe brancarda in pat. A cazut fix pe interventia probabil grijuliu facuta de medic. Nu stiu care au fost urmarile pentru ca m-am externat. Era clar ca spitalul avea mai putin personal decat ar fi fost nevoie. Dar de aici pana la indiferenta fata de suferinta unui om si fata de munca unui coleg este o distanta lunga. Vorbim despre o adunatura (nu echipa) de oameni care nu au niciun tel comun. Ca sa ma exprim mai plastic (pentru credinciosi): niciun Dumnezeu.
Similar si in cazul prietenului meu. In spitalul acela nu exista echipa, nu sunt deloc focalizati pe obiectivul de a asigura servicii de sanatate de calitate sau macar respect pentru fiinta umana. In mod cert personalul spitalului ar avea sa se planga de alte sectoare ale societatii cum ar fi: invatamantul dezastruos, politia care nu-si face treaba, administratia capitalei… Dar ce ofera pentru a primi?
Revin la ortopedul care l-a operat pe colegul meu. Refuz sa cred ca nu dispune de parghiile administrative si emotionale pentru a asigura impecabilitate si pre- si postoperator. In mod cert colegii/subordonatii il saboteaza. Poate ca a ajuns intr-un punct in care pentru a deveni un legendar ortoped si profesor va trebui sa treaca dincolo de propriul confort al osteosintezei si sa abordeze lucruri mai putin familiare: lucrul in echipa, rezolvarea problemelor, responsabilitatea individuala si de echipa, evaluarea performantei si eliminarea erorilor, definirea si sustinerea unui set de valori. Poate suna aiurea dar acestea sunt circumstantele in care au functionat cei pe care i-am cunoscut sau am auzit ca fiind mari profesori.
Optiunea de a fi un profesor mai mic apartine totusi fiecaruia.
Partajează pe WhatsApp
Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice – Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.
Utopie si SF draga Nicu. In majoritatea spitalelor.
Primeaza propria agenda si cam atat.
Asta se vede. Ideea este daca poti avea o agenda mai buna! Una cu care sa se simta mai multi bine si mai ales tu. Am vazut ca unora le iese.
Glumesti. Se vede ca nai practicat niciodată. Brancardierul are 600 de RON. Cam ceai vrea sa faci cu el, team building??
Ce sa faci, fiecare cu pacatele lui. Bine ca nu i-au dat astia 300 ca ii rupea si celalalt picior… pentru simetrie. :-))
Apropo știi ca exista un fel de benzi rulante de transferat pacientul ca sa nu trebuiasca sa facă hernie cei de 50 kg, carand imbecili care mănâncă pina se fac de 100 kg. Sati spun un secret: spitalele din romania nu si le permit. Hi,hi.
Asta cu spitalele din Romania nu si le permit nu o inteleg. Unele isi permit sa tina tone de echipament pe nefolosite. Stiu si eu ce prioritati mai au? Ai avea tot atata intelegere daca si fi tu su o ruda de-a ta in locul amaratului de 100 de kile?
Ei domnul Bubu, cu una sunt de acord cu alta nu.
Sunt de acord ca multi (nu pot spune ca nimeni) nu-si fac treaba in tara asta si ca dau un exemplu prost.
Nu sunt de acord ca empatia trece prin stomac, Sunt multi (incluzand zici medici) care castiga enorm si sunt anti-empatici. Mai mult, un om flamand are mai multa empatie decat unul satul.
It is all about the dough. Poți sa te indignezi o mie de ani de acum încolo. Nu poți sa ceri sensibilitate si empatie la 600 RON. La omul ăla ii e foame tot timpul. Si de ce siar face munca mai responsabil cand in tara asta nimeni nu sio face. El trebuie sa fie elvețian asai?
Nu cunoști cum se fac bugetele spitalelor. Mi se pare ca deja incepi sa scrii păreri ultrapersonale despre probleme pe care nu le mai stapanesti. Nu prea cunoști exact cum funcționează sistemul. Intelegerea ta e superficiala. Îmi pare rău. Da empatie trece prin stomac. Știi si tu ca omul trebuie sasi asigure nevoile primare pentru ca sa poată trece la alte lucruri. Nu poți cere nimic de la un om la care ii dai 600 RON, il pui sa trăiască intro tara cu prețuri aliniate la ue. Discuția cade in derizoriu. Esti mai bun decât sa preiei cliseele din presa cu echipamente nefolosite etc…. . Nu cred ca înțelegi exact dar contribuția in Germania la stat la sănătate e sa zicem 300-400 euro pe luna. La noi din vreo 15-20-100 lei vrei același lucru. Asta e o gluma proasta evident. Si spitalele germane au probleme cu finanțarea la banii astia. Medicina e scumpă rău, si nu mă refer doar la personal. Consumabilele costa enorm. Dar nui nimic romanul vrea performanța si rezultate ca la AKH din rahat.
In primul rand vreau sa va multumesc pentru ca va pasa. Undeva, intr-un ungher al simtirii mele cred ca sunt un profesionist decent care faceti eforturi sa rezolvati tot ce puteti cu ce aveti si ca va traiti mahnirea si neputinta de a putea face mai mult daca ati avea conditii mai bune. Mai cred ca reflectati si modul cum inechitatea societatii/sistemului in care traim se rasfrange asupra colegilor si pacientilor dumneavoastra. Chiar mi-ar placea sa va intalnesc. Candva, daca veti dori, am sa va caut cu prima ocazie cand voi trece prin Hunedoara.
In al doilea rand, vreau sa va multumesc pentru eforturile dumneavoastra de a ma tine pe linia de plutire. Este generos si dragutz din partea dumneavoastra. Va multumesc inca odata.
Este clar ca exista diferente mari intre ce asteptam de la sistemul de sanatate si ce poate acesta oferi. Este adevarat ca la noi discrepantele sunt tot mai mari din motivele expuse. Sunt deasemeni convins ca in multe locuri se poate face ceva mai mult, tine insa de management. Au demonstrat-o deja unele spitale publice din tara (cum ar fi de exemplu cel din Moinesti).
Cat priveste constiinta si stomacul nu e vorba ca suntem good guy/ bad guy, doar avem pareri diferite. Nu toti brancardierii din tara faca rau pacientilor si muncii doctorilor care i-au operat pe acestia desi inteleg ca toti primesc 600 de lei. Ceea ce, intr-adevar este o rusine de recompensa.
Sa aveti un weekend frumos (sau garzi linistite, dupa caz),
Nicu
Eu nam o suta de kg si oriunde as fi in lume as sta personal si as ajuta sa mute ruda, daca mă lăsa. Mi se pare decent. Si as sta si acolo si Iași da plosca. Si nu cred ca trebuie sa devenim personali. Articolul tau e mai mult emotional. Mulți au experiente neplacute in sectorul sanitar. A devenit o supapa pentru toate frustrarile vieții. Nimic nu ne supăra mai tare decât asta. Nu mai vedem lucrurile importante. E bine. Oile trebuie conduse de pastori buni.
@Bubu: spre deosebire de Nicu eu petrec ceva mai mult timp in spitalele publice.
1. „spitalele nu-si permit benzi pentru transferul pacientului” – discutabil din pdv al adecvantei. Daca e musai se pot gasi fonduri. Dar mi-e teama ca e vb de categoria „nice to have”.
2. „Nu poți sa ceri sensibilitate si empatie la 600 RON”. Da’ ii poti cere sa respecte fisa postului. Salariul e pentru munca prestata (cantitativ si calitativ) nu pentru simpla prezentare la locul de munca.
3. „Nu poți cere nimic de la un om la care ii dai 600 RON, il pui sa trăiască intro tara cu prețuri aliniate la ue”. Daca nu-i poti cere sa-si faca treaba atunci sunt de parere ca nu are sens sa ii platesti nici cei 600 lei. Preturile poate sunt relativ aliniate la bunurile de larg consum; cu toate acestea costul vietii e sensibil mai mic in RO vs EU28.
4. Brancardierii de 50kg. Aici e clar o problema in privinta selectiei de personal. Sau a ignorantei in spatele careia tot mai multi se refugiaza.
In primul rând aveți dovada certa ca pacientul respectiv a fost prejudiciat? Pai contactati pacientul, punetil in legătura cu un avocat si e ok.
Categoria nice to have…. In romania totul e nice to have. Poate stai prin spitale dar nu le cunoști. Ce părere ai de halate de unica folosință, fire de sutura etc, etc. Bugetul unui spital are peste 70% fond de salarii, restul ghici pt ce ajunge. Subfinanatarea e o realitate, nu un banc. Daca nai avea la servici nici pix, nici computer cum ar merge treaba…..
Omul sia respectat fisa postului, ia pacientul si il duce in pat. Sa știi ca nu scrie in fisa postului ca trebuie sa il pună cu finete maxima si nici ca trebuie sa aibă grija de slapii de obicei soiosi ai pacientului :).
As vrea sa lucrezi puțin tu brancardier in spital, o luna sa iei 600 RON si sami povestești experiența pe un blog apoi.. Uite chiar o idee geniala, in fiecare luna faci alta profesie si scrii pe un blog.. My life as a………
Selectie personalului, glumesti, carti candidați crezi ca vin pentru posturile astea.
Știi care e problema, romania are un segment foarte mic de middle clasa care lucrează de obicei in multinationale. Majoritatea cred ca pun coada la pruna si misca tara asta, si de obicei au păreri pe care ei le considera pertinente despre absolut tot. Si si le exprima foarte des. Sunt de obicei enervanti pentru ca nu înțeleg nimic, se rup de lume in multinationalele lor, li se spală brainul si gândesc doar in termenii pe care ii învață acolo. Sa știi ca am început si eu ASE si e o gluma, am încheiat semestrul 1 cu zece pe linie, din motive personale a trebuit sal intrerup, dar il voi relua si il voi finaliza. E la fel de greu tot ca un semestru de medicina:)
@Nicolae, mas bucura sa treci pe la mine, esti oricând binevenit. Îmi place cartea ta si ideile tale, majoritatea, nu mai ghicit, dar mă bucur ca mai googlalit. Nu prea îmi pasa, nu mai încerc sa fac nimic, in principiu sa o tai. Știu spitalul moinesti, uiti ca majoritatea povestilor acestea de succes din romania sunt impletite cu politicul. Nu am gasit afinitate pentru asta niciodată. Nam mahniri si nici nu trăiesc neputinta. Iti recomand siteul klinikbewertungen.de citește acolo ce se intampla inspitalele dintre unde brancardierul are peste 1000 e, nu crezi ca suntem a tad bit too critici cu romanul. Am fost si pacient si e un rahat. Dar nu prea poți cere mult. Tiam spus, plătești alune, capeti maimute. Daca ii dai la instalatorul tau doar 20 lei ca asa vrei tu, crezi casi face treaba… Putem continua la infinit. De ce vi se pare ca munca tuturor valorează ceva doar astia din sănătate, astia trebuie sa lucre din chemate, din dragoste umană…. Ce banc prost. Îmi dovedește încă o data ca mai trebuie sa treacă enorm de mult timp sa gândim liber si corect fara sechele comuniste
1. Spitalul public cu mai mult de 50% fond de salarii are o schema de personal mult prea incarcata. Acolo unde ponderea depaseste 70% e deja o situatie extrem de grava.
2. Subfinantarea este scuza cea mai la indemana incompetentilor din sistem. Utilizarea ineficienta a resurselor e altceva. Cu doar un semestru de ASE ai putea sa constati o crestere a bugetului de 10x in ultimii 15 ani (in valoare absoluta). Efectul: aproape zero din motivele enuntate anterior.
Cineva spunea candva „lead, follow or get out of the way!”.
Daca nu va convine sistemul si nici nu sunteti dispusi sa contribuiti la schimbare … get out of the way!
Brancardierul care nu transporta pacientul in conditii care sa nu-i pericliteze conditia nu doar ca ar trebui sanctionat cf. Codului Muncii ci, mai mult decat atat, ar trebui sanctionat in conformitate cu starea generata pacientului pe care l-a transportat. PUNCT.