Cum să găsești un fișier în calculator într-o clipă?

Ești la un calculator / laptop și vrei să cauți un fișier. Alegi căutare, introduci numele fișierului. După numai două minute, afli că fișierul nu există. Te gândești că poate are numele un pic diferit. Încerci o altă combinație. Cu ceva frustrare, elimini majoritatea cuvintelor din căutare. Brusc, ai sute de rezultate prin care să cauți acul în carul cu fân. După câteva experiențe, te gândești că ar trebui să existe ceva mai bun de atât.

Cum faci să cauți rapid?

Dacă ai Windows Vista / 7 / 8, există un sistem de indexare automată a fișierelor. Ai aici detalii pentru:

Soluția mea e însă un pic diferită. Vă propun oricare din cele două programe:

  • Everything (puteți încerca și varianta beta).
  • Locate32 (e neactualizat, l-am testat și pe Windows 8).

Cu ce vă ajută programele respective?

  • Cu o anumită frecvență (Everything face periodic, el însuși update-ul, Locate32 se updatează conform unui temporizator stabilit de voi), cele două programe își fac un index cu toate fișierele din calculatorul vostru.
  • Niciunul din programe nu indexează conținutul fișierelor, ci doar numele fișierelor. Asta le face însă foarte rapide.
  • Odată făcută baza de date (indexarea), căutarea se poate face foarte rapid din PC.

Eu personal folosesc Locate32, dar e doar o chestiune de obișnuință.

De reținut că uneori e necesară actualizarea bazei de date, dacă ați lucrat cu fișierele respective foarte recent, și programul nu a actualizat informațiile.

Revenim la scenariul de la începutul articolului – ești la calculator. Vrei să cauți un fișier. Nu găsești fișierul respectiv. Pornești Everything sau Locate32, alegi să cauți, obții rezultatele nu instant, dar foarte rapid. Nu găsești ceva? Adaptezi căutarea după dorințele și nu mai aștepți.

Partajează pe WhatsApp

Lasă un comentariu