UMFCD, concurăm și noi puțin? (2) Continuare, replici.

 

Articolul anterior referitor la lipsa competitivitatii in ocuparea posturilor universitare la UMF „Carol Davila” a starnit ceva valuri iar in cele ce urmeza am sa fac comentarii privitor la aceasta.

Multumesc inca de la inceput celor ce au contribuit la aceasta dezbatere

Capture
Foto: By Didouner – http://www.leather-club-chair.co.uk, CC BY-SA 3.0, $3

Raluca Papagheorghe: „Ce sunt dinozaurii?”

Va referiti la asta?

By Nobu Tamura (http://spinops.blogspot.com)
By Nobu Tamura (http://spinops.blogspot.com)

Sunt reptile preistorice care au aparut cu circa 220 de milioane de ani in urma. Intuiesc ce vreti sa spuneti. Din pacate, desi probabil aveti motive intemeiate sa simtiti asa, mie imi este mai greu ca sa perpetuez ideea. Am cunoscut multi profesori care au avut contributii importante si cu care am stat de vorba de o maniera pozitiv-constructiva. Extrem de putini oameni sunt 100% defecti. Mi-ar fi greu sa ma uit in ochii lor daca i-as cataloga in masa drept dinozauri. Prin urmare nu o voi face. In plus, este greu de imaginat o evolutie fara implicarea lor. Insa in cele din urma, nu-i asa, si dinozaurii au disparut! Desi au dominat candva lumea.

*

Paul Andreianu: „Dosarul este insotit de o cerere de inscriere la concurs care e musai sa fie vizata de seful de disciplina …

Poate ca nu peste tot ar putea constitui asta un obstacol real in competitivitatii dar, in mediul si-asa descurajant din universitate, o astfel de masura care nu aduce deloc valoare procesului de selectie este o descurajare in plus. Practic ii da sansa celui care organizeaza concursul sa se ante-pronunte in cazul unor candidati fara nicio evaluare prealabila. Cu toate acestea, in procedura de concurs publica a UMFCD nu este specificata aceasta viza.

*

Adi Copcea: „Ca antidot eu as propune concurs NATIONAL pentru posturile de asistent universitar, si ANONIM. Ar fi un bun inceput de restructurare a sistemului. Sa se scoata la rezidentiat: posturi chirurgicale, posturi medicale, posturi didactice. Sa participe la concurs aceia cu chemare, sa concureze, sa ia posturile…

Marius Uscatu: „Este singura șansă de progres pentru medicina românească…Dar există măcar 10 susținători ai acestei inițiative printre cei 31.470 membri ai grupului ? Eu m-am plictisit să solicit de 10 ani scoaterea posturilor didactice la rezidențiat: nu mă mai bagă nimeni în seamă, există „cestiuni mai arzătoare” la ordinea zilei…”

Aici sunt ceva discutii de purtat. Examenul standard favorizeaza tocilarii de exemplu. Ii defavorizeaza pe „nebunii” pasionati de un anume lucru. Pasiunea, creativitatea, inovatia, compasiunea, talentul pedagogic nu iese la suprafata in examenele standardizate. Avem nevoie de mecanisme care sa recunoasca si sa recompenseze astfel de calitati. Imi amintesc de cei trei ani in care am fost nevoit sa invat cu toata energia si tenacitatea mea cuvant cu cuvant cartea de biologie pentru admitere. Daca pasiunea mea de atunci era directionata catre a face ceva sau a studia extensiv sau exhaustiv ceva semnificativ, cat de departe as fi putut ajunge in vreun domeniu important sau mai marunt.

La fel si aici. Capabilitatea umana incape cu anevoie si cu distorsiuni intr-un test grila. Regulile mult prea amanuntite si prea multe ori restrictive pot duce la rezultate nedorite. Avem nevoie de reguli dar care sa lase loc unui arbitraj onest. Ei bine, taman arbitrii aceia onesti lipsesc. Si e posibil sa nici nu apara. Asa ca, in lipsa unor astfel de arbitri si pentru o perioada, poate ca niste reguli mai precise, care sa lase mai putin loc pentru derogari de la procedura, examene standardizate relevante anonime, poate si multicentrice, pot eroda cumva „erorile intentionate” de arbitraj.

Dragos Pieptu:Domnule Marius Uscatu am sa va raspund eu. Ceea ce cereti dvs nu se poate din mai multe motive: deoarece nu se face nicaieri in lume, deoarece este autonomie universitara, deoarece conditiile de intrare in invatamant introduse de legea Funeriu (buna) nu permit oricui sa devina cadru didactic, deoarece sunt doua lucruri diferite, deoarece multe altele. Da, trebuie multe schimbate, dar conform unor legi si unor reguli si a unei strategii pe termen lung. Care sa se si aplice constant. Sunt multe de discutat, dar nu vreau sa va plictisesc. Important e ca, pana una alta, postul de asistent universitar intr-o disciplina chirurgicala, de ex, nu mai este foarte atractiv pentru tinerii de valoare de azi. Rata mea de succes in a convinge este sub 25 %.”

Situatia este in felul urmator. Incurajarea, competitivitatea si transparenta accesului si evolutiei in cariera universitara este importanta pentru moralul personalului universitatii si a studentilor, al rezidentilor care calca pragul institutiei, pentru competitivitatea scolilor romanesti de medicina pentru o societate sanatoasa. Spectrul competitivitatii variaza de la locuri fara candidati la locuri rezervate (varianta de acum de la UMFCD) la concurenta mare, constructiva-pozitiva in extremitatea indepartata. Din pacate, imi este greu sa accept ideea ca de vina sunt candidatii care nu mai sunt interesati ca in alte vremuri. Intrebarile pe care mi le pun sunt: cat de mare a fost efortul de a convinge o baza cat mai mare de profesionisti despre sansele care vin din a profesa in facultate si cat de transparent si competitiv este procesul de avansare in cariera universitara ca sa ii faca sa spere intr-un final frumos? Eu cred ca aceasta zona este extrem de opaca si descurajanta pentru cei neinitiati sau neprotejati. La asta se adauga pe alocuri managementul prost al institutiilor de invatamant care nu gasesc resurse de a finanta cercetarea valoroasa si practica pedagogica moderna si al spitalelor care nu creeaza context specific cercetării performante.

*

Adrian Copcea: „Concluzionez ca cei ce au o problema cu acest sistem sunt o minoritate, fie si din numarul de likeuri si interlocutori. E o idee care deja a mai aparut aici si nu a generat niciun interes. Sau exista o presiune foarte mare si lumea nu poate vorbi, e o varianta la fel de probabila, dar mai probabil e ca majoritatea medicilor nu sunt interesati de acest subiect, din pacate. (…)”

Concluzia este justa. Cum just e si faptul ca oamenii sunt preocupati de problemele care li se servesc ca fiind probleme. Trebuia o masa critica de oameni care sa porneasca explozia dupa scanteie. Si sa rupa cumva „legea tacerii”; sa ceara mai insistent si cu solutii fezabile o schimbare sau o evolutie. Poate nu i-a venit vremea. Rugamintea mea este sa stati totusi pe-aproape. Nu se stie cand va fi nevoie de oameni ca voi.

*

Diana Szilagyi: „Nu cred ca exista un pool mare care sa întrunească toate condițiile pt un post de conferențiar sau profesor. Sunt destul de multe cerințe si, daca e sa le respecți, nu cred ca ploua cu candidați. Pe de alta parte, pentru posturile „mici”, de asistenți, cat de mare sa fie interesul la ce salarii insignifiante au???

Ei bine, tocmai aici sunt discutiile. Daca nu sunt indeplinite conditiile pentru posturile de conferentiar sau profesor, poate ca este cazul sa mai  asteptam putin. Poate ca chiar merita ca acele conditii sa fie indeplinite. Poate ca nu vom mai avea asa usor profesori la 38 de ani. Poate ca asteptand se aduna mai multi. Poate ca asa apare si concurenta. Poate…, poate…

Cat priveste salariile mici ale asistentilor este regretabil. Cu toate acestea carierele pe baza de filiatie in UMF (uri) se perpetueaza. Ma intreb si eu la ce bun? Destul de probabil ca mai e ceva dincolo de salariul acela mic. Proiecte, perspective de dezvoltare, de cariera, cercetare, etape arse… Probabil ca pentru un asistent fara pedigriu cariera este destul de imprevizibila singur printre straini. Poate ca de aceea multi considera batalia dinainte pierduta. Provocare: spuneti-mi unde in Romania sunt profesori care incurajeaza activ cercetarea, competitia, dezvoltarea, creativitatea, proiectele inovatoare, succesiunea si care iau in serios talentele, abilitatile si carierele subordonatilor lor. Nu ca nu ar exista, eu stiu de existenta unui astfel de loc. Dar e mai degraba exceptia. Daca aveti idee de asa ceva spuneti-mi ca vreau sa-i cunosc.

*

Un gand de final. „The winner takes it all, the looser’s standing small (…)” Poate ca daca am avea grija de asa zisii pierzatori ai competitiei si am gasi solutii decente de implinire profesionala pentru cat mai multi, daca am fi mai decenti si mai colegiali, daca am concentra mai putin puterea si resursele la varf, daca ne-am dom’ profesor-i mai putin poate ca am avea un mediu academic mai productiv, mai pozitiv, mai primitor. Poate am avea concursuri reale care sa ii aleaga pe cei mai potriviti pentru postul respectiv lasandu-i pe altii sa se ocupe cu demnitate de alte lucruri la fel de importante si provocatoare profesional.

 

Nicolae-Iordache Iordache (462 Posts)

Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice - Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.


Partajează pe WhatsApp

Lasă un comentariu