Mamaie, tataie…

Am participat recent la niște evenimente care au adus împreună medici specialiști, studenți și rezidenți. Frecvent și implicit (adică default :-)), pacienților în vârsta li se adresau cu ”mamaie” sau ”tataie”.  Poate că ar părea un gest de reverența și admirație pentru o viață trăită îndelung. Imperativele ulterioare însă trădează repede această presupunere. „Vin-o aici!” „ Așteaptă acolo!” „Nu intra neinvitată…!” Marea considerație se evaporă undeva în operațional și la urmă rămâne doar: “tu ești în vârsta și ai nevoie de mine, eu când m-am trezit de dimineață eram tânăr și chiar nu mă durea nimic.”

Sunt destule voci ale celor trecuți pe la medici care detestă această formula de adresare, acest limbaj și această atitudine care apoi induc comportamente ușor indezirabile. Practic spunând mamaie, tataie nu spui decât că omul în cauză este în vârsta, probabil mai de la țară și că nu este atât de important încât să-ți încarci memoria cu numele lui.

Cred că formula de adresare implicită este doamnă, domnule  domnule Y, sau doamna X. X și Y nu au legătură cu cromozomii; înlocuiți cu numele pacientului. Pedanților le mai rămâne să întrebe apoi cum să li se adreseze. Iar daca pacienții spun că mamaie și tataie, atunci sunt cu toții perfect aliniați.

Altfel, timpul trece și există riscul ca, medic în vârsta fiind, să mai treci printr-un spital ca să te întâlnești cu vreun coleg și sa-ți spună studenții “Mamaie, dă-te la o parte!”.

Partajează pe WhatsApp

Lasă un comentariu