Discutam la un eveniment cu un lider regional de opinie într-o specialitate prosperă a medicinei românești. Doamna are în general un discurs de rara avis, este pozitivă în majoritatea situațiilor și destul de realistă. Se plângea totuși că medicii au ajuns să fie hăituiți de media și de procurori și că asta o face să se simtă mai puțin apreciată, mai degrabă vânată. Împărtășea un sentiment de lehamite amestecat cu regret.
O doamnă tânără care lucra alături cu laptop în brațe, martoră la discuție, intervine spunând că ea nu se simte deloc așa. (Părea să fie un ușor tupeu față de profesoară, ulterior aveam să aflu că este fiica ei, tot medic).
Realitatea din jur (politica guvernului, politicile mass mediei, diferiți inculți, oameni în slujba altor interese) este greu de schimbat sau controlat. Dacă o lași te va copleși. Important este felul in care reacționezi la ea, felul în care o lași sa te controleze. Nu încerc să promovez un spirit non civic: fiecare să-și vadă de treaba lui. Dimpotrivă, chiar cred că medicii sunt prea divizați și, în consecință, fac prea puțin pentru ei și cei de care chiar le pasă. Asta chiar merită să se schimbe.
Dar mai cred și că poți controla ceea ce simți tu, cum te raportezi la realitatea din jur și, mai ales, ceea ce faci tu în așa fel încât să te privești cu admirație și încredere în oglindă!
Partajează pe WhatsAppNicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice – Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.