Comunicare in spitalele romanesti: cald+rece=rece

O intamplare povestita de un prieten care a fost nevoit sa isi petreaca cateva zile intr-o sectie de ortopedie a unui spital de urgenta din Bucuresti.

Era coleg de camera cu un pacient care avusese cu trei zile in urma un accident, a fost la camera de garda si acum se internase programat fiind pentru o interventie chirurgicala in urma unei fracturi la o clavicula. La un moment dat vine un chirurg tanar si incepe sa-i explice pacientului pe intelesul lui si suficient de detaliat in ce va consta interventia: anatomie, radiografie, ce s-a intamplat, ce vor face, cat dureaza operatia, cum arata imobilizarea lui, ce va face dupa, tot ce trebuie. Deja starnise invidia prietenului meu care astepta de trei zile sa vina cineva sa vorbeasca si cu el si sa-i spuna la ce solutie au ajuns. Cinci minute mai tarziu, vine chirurgul inapoi amintindu-si ca pacientul avea si o plaga escoriata la umarul respectiv. Pacientul ii confirma si atunci medicul ii spune ca nu il poate opera in cursul acelei zile. Incearca pacientul sa-i spuna ca cu greu si-a facut curaj sa vina, ca si-ar dori sa scape de acest stress; medicul ii explica ce riscuri serioase implica si incheie subiectul, pacientul pleaca acasa.

Pana aici totul pare sa fi fost OK desprins parca dintr-un scenariu de spital vestic. Cu o mica exceptie: pacientul respectiv fusese vazut de aceiasi medici cu trei zile in urma cand s-a prezentat la raportul de garda si prezenta aceeasi plaga escoriata. Poate ca era mai potrivit sa ii spuna inca de atunci sa se prezinte doar cand plaga s-a inchis si sa-l invete cum sa-si ingrijeasca plaga ca sa se inchida mai repede in loc sa il programeze la operatie peste trei zile.

(Ca o nota personala, dau timpul inapoi cu sase ani cand m-am prezentat eu insumi la acelasi spital cu clavicula fracturata, disjunctie acromioclaviculara si cu o plaga deschisa pe post de epolet, toate vechi de o saptamana. Atunci, medicul de garda m-a sfatuit sa stau cuminte si sa astept sa se vindece totul apoi sa revin si sa vada ce mai pot ei rectifica. Am avut noroc cu fostul meu coleg de camera, doctorul Popa Radu de la spitalul Sfantu Ioan, care a decis sa faca interventia, si-asa intarziata, cu ceva mai multa grija. Probabil ca am avut noroc, acum totul este ca si inainte, exceptand cicatricile.)

 

Partajează pe WhatsApp

Lasă un comentariu