Aveți tensiunea mare, mâncați mai puțină sare!

Am avut plăcerea de a urmări câteva grupuri de studenți în ultima vreme exersându-și priceperea cu pacienți reali sau oameni sănătoși care jucau un rol. Acum și în postările ulterioare, voi arăta câteva dintre lucrurile observate de mine.

Atunci când luau tensiunea iar aceasta era mărită, destul de frecvent comunicau valorile găsite și imediat îi spuneau pacientului (în diferite feluri) să mănânce mai puțin sărat.

M-a trecut un fior vechi pe șira spinării când, ascultând această comunicare mi-am dat seama că așa făceam și noi iar asta pentru că așa făceau și cei care ne învățau pe noi. Intre timp, colegi de-ai mei au ajuns să-i învețe pe acești studenți și, dacă nu facem nimic, probabil așa vor învăța și ei la rându-le să comunice pe copiii noștri.

Iată câteva întrebări:

  • Este o singură măsurătoare suficientă ca să pui un diagnostic de HTA și să începi să dai sfaturi?
  • De unde știi câtă sare mănâncă în prezent pacientul cu pricina? Că doar nu scrie pe manometru!
  • Ințelege el de ce să mănânce mai puțină sare?
  • E suficient să-i spui să mănânce mai putina sare ca să se și întâmple aceasta schimbare de comportament (obicei foarte drag fiecărui om căruia îi place sărat)?
  • Mai sunt și alte schimbări care așteaptă la rând? Exemple ar putea fi medicație, mișcare, managementul altor condiții. Este sarea prima pe lista? Câte schimbări poate face pacientul concomitent și durabil?
  • Îi este clar pacientului cât de greu sau ușor poate fi să renunți la „sarea în bucate”? Cum va face când va ajunge acasă? Vrea?

Atenție la:

  • Dorința de a aduce cât mai multa valoare. Există tentația omenească de a ne spune părerea cu privire la tot ce credem noi că poate ajuta. Adeseori însă nu face decât să aibă un efect contrar. De exemplu să para atât de greu și de complicat și pacientul să renunțe la orice ar fi putut ajuta chiar și în schimbat în izolare.
  • Teama de a nu fi percepuți ca fiind suficient de pricepuți. Și în consecință facem lucruri care să îl pună în poziție de ușoară inferioritate pe interlocutor. „Tu ești cel care face ceva greșit! Eu sunt cel care știe cum trebuie făcut!” Și asta cu fiecare ocazie care ne iese în cale. Păgubos!

Alternativa:

Inventarierea schimbărilor dezirabile. Prioritizarea lor după importanță. Alegerea celor care pot fi implementate cel mai bine/ ușor. Implementarea lor succesiva pentru a da impresia de control.

Nu orice te învață la scoală este și adevărat/ corect. Vorba nepotului meu de 4 ani „Use your brain!” Și un pic și sufletul!

Nicolae-Iordache Iordache (462 Posts)

Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice - Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.


Partajează pe WhatsApp

2 comentarii la „Aveți tensiunea mare, mâncați mai puțină sare!”

  1. Aș face și precizarea că atunci când îi spui unui om „mănâncă mai puțină sare”, primul instinct e să mănânce ouă prăjite fără sare, să nu adauge sare în mâncare, și alte asemenea.

    Dar cea mai mare parte a sării dintr-o dietă vine din alimentele care vin deja sărate (conserve / salam / lucruri de genul ăsta).

    Da, sfatul te ajută când alegi o brânză, să fie mai puțin sărată, dar nu te ajută să înțelegi că sursa principală de sare nu e cea în adaos, ci e cea inclusă deja în alimentele cumpărate.

    Răspunde

Lasă un comentariu