Sub nicio formă să nu te aștepți ca medicii, asistentele, recepționerii sau infirmierele se vor purta mai frumos cu pacienții (știu că vă place să le spuneți clienți, chestie de opțiune) decât vă purtați voi (managerii) cu ei.
În fapt, mulți suferă că, în contextul, oprobriului public sau al execuțiilor mediatice nici cei pentru care lucrează nu au un comportament radical diferit (de apreciere, de înțelegere și sprijin, să mă înțelegi mai bine).
Dacă angajații tăi simt că nu au voce nu te aștepta ca ei să ia în considerație vocea celor care plătesc salariul sau bonusul tău gras (pacienții in acest caz).
Și asta poate că te doare nu-i așa?
Unii o vor face, pentru că au conștiință dar comportamentul de indiferență este mai contagios decât crezi.
Ce ai făcut săptămâna trecută pentru clienții tăi interni, ce faci săptămâna asta și ce vei face cea care vine?
Care e planul prin care îți propui sa dezvolți (și nu să storci) fiecare dintre angajații tai?
Cum te asiguri că FIECARE are o voce ascultată de șeful lui și că se simte confortabil să vorbească cu tine sau să propună îmbunătățiri la locul lor de muncă?
Fă asta și multe vor veni de la sine!
Partajează pe WhatsApp
Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice – Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.