Aceste știri mă scot din minți!

  1. Aceeași zi! (31.01.2015)
  2. Același oraș! (Iași)
  3. Aceeași universitate! (de medicină…)
  4. Același gen de protagoniști! (profesori universitari, adică cei care pregătesc științific, etic și moral viitorul medicinei românești)
  5. Același gen de fapte! (penale și care put foarte tare: șantaj sexual pentru o studentă că să treacă examenul de anatomie și, bonus, amenințări cu moartea, respectiv mită de la studenți că să treacă examenul)

Sursele sunt aici:

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19245797-profesor-umf-iasi-fost-retinut-pentru-luare-mita-tentativa-viol-santaj.htm

http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-19249506-managerul-spitalului-boli-infectioase-iasi-profesor-universitatea-medicina-farmacie-retinut-pentru-luare-mita.htm

Și a doua zi:

http://www.dcnews.ro/carmen-dorobat-efa-spitalului-sfanta-parascheva-si-sotul-ei-profesor-universitar-arestati-preventiv_466292.html

Câteva considerații?

Sper că niciuna dintre fapte să nu fie adevărată însă voi lua în calcul că acestea sunt. Nu prea iese fum fără foc. De fapt, sunt mai degrabă înclinat să cred că ele sunt doar vârful aisbergului.

  1. Discutând cu studenți de la Iași am aflat că poftele „craiului anatomiei ieșene” nu erau tocmai ascunse, ele fiind de notorietate pentru toți cei care au de-a face cu Facultatea de medicină din Iași. De ce nu a luat nimeni nicio măsură? Dacă ar fi fost să ia, cine ar fi putut să o facă? Mă gândesc la rectorul universității care ar trebui să lupte pentru o universitate curată pentru un viitor mai profesional, etic și moral al disciplinelor medicale. Din păcate, la rândul lui, el însuși se zbate mocirla propriei integrități (de data asta documentat și consfințit de ANI). Și dacă un astfel de om se află în fruntea acestei instituții, ce integritate să aștepți de la secunzii, discipolii și consilierii lui. Nu este nicio mirare. Și ca lucrurile să pută nu doar regional ci și național, același om este și luceafărul călăuzitor al întregii bresle medicale. Cândva, în Roma antica, Iulius Cezar și-a repudiat soția, Pompeia dacă nu mă înșel, din cauza unor rumori că l-ar fi înșelat. Când a fost întrebat de ce a făcut asta în lipsa unor dovezi clare răspunsul lui a fost că „Soția unui Caesar nu trebuie să fie nici măcar bănuita!” Până când breasla medicala nu va aborda un asemenea nivel de exigenta vor mai fi multe astfel de cazuri penale, vor mai pleca mulți medici din tara și noi vom fi mai prost tratați (la toate capitolele) și, în consecință, mai bolnavi.
  2. Felicitări studenților care au avut curajul să ia atitudine în ambele cazuri. Se pare că nădejdea a rămas la ei și la procuratură. Breasla medicală este incapabilă să sa vindece prin ea însăși. Asistăm la o deficiență imunitară severă față de mai tot ce este neprofesional, non-etic, imoral și, iată, penal. Majoritatea covârșitoare a medicilor intrați tot mai mult în sistem se aclimatizează acestuia sau, în cel mai bun caz, renunță la luptă. Inamicul este prea mare, difuz, nespecific. Într-un fel îi înțeleg; cu cine să se lupte? De aceea am mari speranțe în studenți. Cândva, ne-am luptat și noi, studenți la începutul anilor ‘90, să îi scoatem pe securiști din facultate. În lipsa informației au căzut doar câteva victime. Acum sper să fie altceva.
Nicolae-Iordache Iordache (462 Posts)

Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice - Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.


Partajează pe WhatsApp

7 comentarii la „Aceste știri mă scot din minți!”

  1. Si la Bucuresti la medicina e totcu bani. Seful catedrei de anatomie ia intre 50 si 70 de milioane ca sa dea 5 (desigur de la straini si cei cu bani dar tot coruptie e). Daca ai bani si vrei sa treci anul 1 de exemplu se accepta bani la toate catedrele, exceptie biologie celulara. Domnul Hinescu e singurul care se opune valului. In anul 3 igiena (materie de 2 credite!) nu se trece decat daca seria da cel putin 1000 eur, altfel mai mult de jumatate de serie picati.
    Nu se va schimba nimic prea curand, altfel nu ar mai veni toti arabii la noi la facultate si nu ar mai da nici 5000 eur/an taxa.

    Răspunde
    • Multumesc pentru comentariu. Ce sa spun… trist. Simt ca as vrea sa fac ceva cu informatia asta dar nu stiu inca ce. Ma mai gandesc. Raman la ideea ca tot studentii sunt cei care pot face ceva. Poate ca ideea unei studente din Iasi de a organiza o intalnire cu cineva expert in drept penal care sa explice ce si cum trebuie facut (unde si cum trebuie facuta o reclamatie) nu este tocmai rea. Eu daca as fi decan as face-o, chiar daca dupa asta nu as mai fi decan! :-)

      Răspunde
  2. Despre „craiul anatomiei iesene”,asa cum este numit in acest articol,se pot spune multe:o parte dintre studentii pe care i-a avut ii sunt si ii vor ramane recunoscatori pentru ca e un om pasionat de domeniul sau si a reusit sa ne insufle asta si noua.Cat despre cealalta latura a sa,personal ma delcar uimita,intrucat nu a indraznit niciodata,in cei doi ani de anatomie,sa faca propuneri indecente fata de mine sau fata de vreuna dintre colegele mele.Am fost tratata strict din punct de vedere profesional.Tind sa cred ca in situatia de fata adevarul este undeva la mijloc: probabil ca are slabiciunile lui;e posibil insa ca o parte dintre studentele care au acuzat ca au fost abuzate sa fi intrecut masura.Intotdeauna cred ca trebuie cunoscuta limita in relatia profesor-student.Atat timp cat nu provoci si inveti nu cred ca are niciun profesor ce sa-ti faca.Dar asta e probabil doar parerea mea.

    Răspunde
    • Am observat atitudinea asta la romance. „Da dom’le da si ea prea era bagaboanta”. Si nu prea sunt de acord cu ea. Indiferent ce s-ar intampla, trebuiesc stabilite bariere clare si apoi aparate. Chiar nu cred ca a mers la el si i-a spus „ameninta-ma, santajeaza-ma si un pic violeaza-ma sau macar arata-mi putin cocoselul (ca ala de la disectie este cam uscat)”. Au fost depasite bariere de decenta, bun simt, etice, morale si legale. Despre ce ne pierdem vremea vorbind?
      Ma bucur ca ai avut si experiente profesionale pozitive. Putini oameni sunt cu totul defecti. Si ca ai scapat. Poate in acelasi timp altcineva imblanzea scorpia si doar ati avut noroc.
      Si un ultim comentariu: impotriva oricaror circumstante atenuante, un astfel de comportament nu trebuie tolerat.
      Vorba cantecului: „If you tolerate this, then your children will be next.” Si nu cred ca ai vrea.

      Răspunde
  3. Augustin,nu am ce,de ce si cui sa demonstrez.Da,sunt studenta la Umf Iasi si sunt mandra de acest lucru.Facultatea asta nu e facuta numai din spagari si persoane lipsite de scrupule. Exista aici oameni care si-au dorit si isi doresc cu adevarat o cariera in medicina,muncesc pentru asta si cu siguranta vor ajunge acolo unde si-au propus fara a apela la mijloace neortodoxe.Pentru ca se poate si pentru ca inca mai sper ca oamenii cinstiti cu ei insisi si cu ceilalti ajung departe.
    Nicolae-Iordache Iordache,am aflat ulterior ca fata respectiva chiar nu a avut nicio vina si ca nu se incadra in categoria mentionta de mine.Ce pot sa spun e ca imi pare rau;m-am pripit in a judeca lucrurile sau pur si simplu nu am putut accepta ca un om pe care l-am avut profesor timp de doi ani de zile a putut disimula atat de bine un comportament deviant.Nu am avut in intentie sa generalizez si nu pot spune ca cele intamplate sunt lucruri demne de a fi tolerate…categoric nu!!!

    Răspunde

Lasă un comentariu