Atunci când am planificat cursuri de comunicare cu pacienții, adeseori mi-a fost solicitat (chiar de către medici) să includ în programa de curs elemente legate de tipologia pacienților și cum ar trebui medicii să reacționeze sau să își adapteze discursul pentru fiecare tipologie în parte. De fiecare dată mi s-a părut peste mână să fac așa ceva. Mai jos am pus cap la cap câteva explicații.
În mod sigur, adaptând clasificări din sfera trainingurilor în comunicarea cu clienții aș fi putut da o impresie de metodă riguroasă, o notă mai științifică și mai argumentată care ar fi gâdilat cumva orgoliul real de om de știință sau expert al medicului cursant. Să vedem însă cu ce preț!
Ei bine, medicul are cel mai adesea de pus un diagnostic de patologie – muncă minuțioasă și uneori chiar grea, cu miză importantă. Cât de mare să fie recompensa pentru a amesteca asta cu încă un diagnostic de pus, referitor la tipologia omului din față? În plus, ca să fie și mai complex, în loc să îți vezi de diagnostic și tratament, mai trebuie să îți și amintești diferite scenarii pentru abordarea fiecărei tipologii în parte. Mai mult decât atât, șansele de eroare sunt destul de mari, mai ales în cazul pacienților pe care medicul îi vede pentru prima dată. Este destul de probabil ca pacientul aflat în suferință și, eventual, sub imperiul unor îngrijorări să se comporte destul de diferit în cabinet sau camera de gardă comparativ cu felul lui obișnuit de a fi, observația de azi îi va pune o etichetă care nu i se va mai potrivi mâine.
Apoi, a judeca la repezeală pacientul și a-i pune o etichetă într-un fel sau altul ar putea fi mult prea simplu și, mai ales, nedrept. Din momentul acela, tentația va fi mult prea mare să vezi în față o tipologie sau o etichetă și mult prea puțin un om. Medicul va fi mai mândru și mai atașat de propria-i judecată, va lăsa mai puțin loc pentru îndoială și pentru înțelegere.
Firește, nu pledez aici împotriva unor observații de genul: pacientul este furios sau mânios dintr-o cauză cunoscută sau nu, care mă privește în mod direct sau nu, ori că acest pacient are nevoie să îl ajut în a lua o decizie în vreme ce altul vrea doar datele iar el să fie cel care decide. Sau să observi că unul are nevoie de mai mult sprijin emoțional în vreme ce altul dorește mai mult date sau fapte. Asta înseamnă să fii prezent în fața lui, să îl înțelegi și să-i apreciezi drepturile și capacitatea de judecată și să îi răspunzi potrivit nevoilor și îngrijorărilor lui din acel moment.
Un ultim argument: conceptele de comunicare cu pacientul de care am cunoștință că au dat rezultate (precum cel dezvoltat la Cleveland Clinic) nu împart oamenii în nicio tipologie. În momentul în care ajungem să vedem mai mult etichete și mai puțin oameni, consider că ceva este greșit în abordarea noastră. Nu doar ca medici, ci și ca oameni. Nu crezi? Ia să vedem, tu ce fel de om (sau pacient) ești?
Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice – Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.
