Ţară, sate, iar acum și spitale sau clinici fără câini

După o viaţă dedicată vindecării oamenilor, să te uiţi căzut, lovit la cap și umilit de forţa brută a unei bestii cu chip umanoid aflată în plină furie dezlanţuită sigur nu făcea parte din tabloul adolescentului care tocise ani buni pentru o șansă la o carieră care atunci părea pentru toată lumea nobilă. Mi-este greu să privesc acele imagini, chiar și fără sonor. Mi-e greu să mă pun în pielea doctorului aflat la o vârstă venerabilă, după ce a adus pe lume copii cât pentru a forma un întreg oraș. Chiar dacă nu-l cunosc.

Prima întrebare care-mi vine în minte este: în ce ţară trăim? Este clar că relaţiile între oameni și valorile unei bune convieţuiri s-au deteriorat abrupt în ultimii ani. Au apărut personaje care nu au frică de nimic și nici rușine faţă de nimeni. Și nu mă refer doar la politicienii care ne-au condus destinele ultimelor decenii. Mă gândesc la oamenii răsăriţi dintre noi, precum buruienile din grădina neîngrijită. Apoi, dându-mi seama că nimeni nu poate rezolva asta peste noapte, mă întreb ce e de făcut ca să evităm astfel de situaţii? În puterea cui stă asta? Ce-i de făcut ca să rărim astfel de momente degradante și demoralizatoare pentru oricine lucrează în sănătate?

Dacă îţi propui să umbli prin junglă sau, ca în cazul medicilor, să lași jungla să treacă pe lângă tine, trebuie să îţi iei măsuri de siguranţă. Cândva, metroul din New York era constant vandalizat. Soluţia a fost oferită de un psiholog, care a sugerat eliminarea tuturor semnelor de graffiti de acolo. O curăţenie generală și o intervenţie imediată de fiecare dată când apăreau recidive. Metroul a început să arate tot mai puţin a sat fără câini. Și, între timp, a scăzut și incidenţa altor evenimente cu iz infracţional.

Poate că va trebui să facem ceva pentru ca spitalele, iată, chiar și cele private, să nu mai arate precum satul fără câini. Să fie deopotrivă primitoare și călduroase, dar și cu reguli atent urmărite. Genul acesta de evenimente nu este nici nou și nici specific României. Se întâmplă peste tot. Asta nu-l face mai puţin terifiant. Ideea este să le facem cât mai puţin probabile, pornind de la întrebări de genul:

  • Este personalul instruit să sesizeze „focul” în stadiul incipient?
  • Există un plan știut și exersat de „stingere timpurie a focului”? Știu medicii și tot personalul cum să diminueze tensiunea emoţională atunci când o zăresc? Sau doar toarnă gaz pe foc, așa cum pare oarecum firesc?
  • Există un plan de lucru în echipă atunci când apar astfel de situaţii?
  • Sunt spitalele proiectate pentru a ieși cu bine din conjuncturi de acest gen? De la intrare până la ieșire? Și poate încă de la telefonul de programare.

Și, într-un alt registru, mai cred că medicii au renunţat mult prea devreme (oarecum de înţeles însă) la rolul de educator al societăţii, de formator de opinie. S-au mulţumit tot mai mult cu acela de om de știinţă sau de tehnician al corpului uman. S-au implicat tot mai puţin în viaţa comunităţii lor medicale și a cetăţii. Iar cetatea cântă acum pe o altă muzică. Cu un gust amar de cântece patriotice revenite printre noi, întrerupte doar de maneaua dată la volum maxim.

Articol publicat în Viața medicală din 15.03.2019.

Nicolae-Iordache Iordache (414 Posts)

Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice - Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.


Trimite comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



©2019 Cine ești tu, doctore? Termeni și condiții | Politica de confidențialitate