Iată un film pe care vi-l propun spre vizionare acum de sărbători. Este vorba despre intervențiile de reconstructie chirurgicală la copii cu buză de iepure sau gură de lup în India. Filmul a luat Oscarul pentru documentare. Interesant este că viziunea Indiană asupra filmelor își lasă amprenta chiar și în documentar.
Îl puteți vedea la o calitate aproximativă aici (40 de minute): http://vimeo.com/6172785
Partajează pe WhatsAppNicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice – Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.