Partajează pe WhatsAppCu ceva vreme în urma am fost solicitat de un domn plin de bune intenții ca să particip la un eveniment în cadrul unui proiect finanțat din bani europeni. Proiectul constă în ajutarea unui număr de studenți la medicină să ia decizia potrivită în ceea ce privește parcursul viitoarei lor cariere medicale, sau, mai simplu, alegerea unei specializări potrivite. Proiectul este util și oportun așa că am acceptat. Intervenția mea urma să aibă loc prin videoconferință.
Surpriza a fost să vad la momentul intrării în sistem că între participanții în prezidiul acestui eveniment erau fostul rector și decanul (oarecum suspendat) al facultății respective, oameni care consider că ar fi fost mai decent să rămână în meditație acasă decât să persevereze într-o atitudine de negare care mai degrabă dăunează decât ajută viitorilor studenți.
Când am intrat în direct vorbea un medic (finlandez daca nu mă înșel și tot prin videoconferința) fără punct și fără virgula, genul de discurs care îți oferă impresia că nici la noi nu-i chiar așa de rău. Ulterior a intrat un avocat care s-a străduit din răsputeri să ne facă să uităm concluzia de mai înainte și să ne readucă la realitate. A tot povestit fără direcție despre legiuitorul în sus și legiuitorul în jos demontându-mi fragilul mit cum că avocații ar fi ceva oratori antrenați. A mai vorbit un jurnalist având marele merit de a fi fost scurt în expunere.
Apoi am intrat și eu în dialog. Prima fază tare a fost aceea că au promis o carte „Cine ești tu, doctore?” (mulțumesc pentru achiziție) cadou celui care va pune cea mai incomoda întrebare. Rețetă sigură de dezastru. Adu două autorități grele pentru viitorul apropiat al studenților participanți și, nu-i așa, provoacă studenții acum să pună întrebări incomode. În final aveam să aflu că doar eu urma să fiu ținta acelor întrebări incomode și nicidecum sus-pusii invitați în carne și oase din prezidiu.
Am preferat să răspund întrebărilor studenților mai degrabă decât să fiu și eu autorul celui de-al patrulea monolog. Au fost câteva întrebări neutre către interesante, în nici un caz incomode. Am răspuns cu plăcere și am avut impresia că am reușit să mai anim cumva discuția și atmosfera. În cele din urmă chiar credeam că proiectul în sine este bun și că un astfel de demers mi-ar fi putut servi și mie la vremea studenției mele. La un moment dat am menționat că studenții și mai ales rezidenții sunt la capătul dificil al lanțului trofic al unui sistem care poate părea impenetrabil. Imediat a intervenit ex-rectorul și a încercat să mă convingă cum că „lanțul trofic” este un lucru bun și că ierarhiile sunt ceva sănătos. Ce sa mai spun? Întreabă leul sau rechinul și tot asta o să îți răspundă. Mi-am cerut scuze pentru aducerea ușor nepotrivită în discuție a lanțului trofic dar mi-am exprimat speranța că ne-am îndepărtat de regnul animal și că nu mai este cazul să ne încăieram și să ne mâncam între noi precum animalele. Fiecare om, indiferent unde se află în ierarhie, are dreptul să își exercite profesia cu demnitate și fără teama de a fi „mâncat”.
Am mai făcut eroarea de a fi spus că societățile studenților mediciniști (SSM) par să fie doar incubatoare ale unor valori și comportamente regretabile în comunitatea medicală. Aici, prin mimetism, studenții duc la perfecțiune atitudini și comportamente jenante pe care le observă la mulți dintre profesorii lor sau șefi de clinici ori secție prin spitale. Acestea fiind spuse, moderatoarea tocmai se pregătea să îmi taie spațiul „de emisie” când a intervenit salvator un student, probabil ceva responsabil din SSM-ul respectiv. El mi-a explicat cum stă treaba la ei, că la ei este o mare democrație și o mare grija pentru studenți, că sunt priviți cu admirație și invidie de către membrii altor societăți similare din țară pentru cât de uniți sunt ei. Mă rog, nimic concret și nimic de contrazis. Ceva din ciclul să vorbim elogios și irelevant despre noi. Între altele, am vorbit ulterior cu studenți ceva mai modești și mai puțin norocoși care au infirmat de la distanta cele spuse să dea bine în plen. Apoi a intervenit o studentă care a ținut să arate tuturor că ei sunt cu totul privilegiați să aibă așa conducători grijulii si competenți cum sunt cei de față (aici fostul rector era încă menționat că și cum nimic nu s-ar fi întâmplat recent) și a ținut să le mulțumească încă odată pentru tot ceea ce ei fac pentru studenți. Mi s-a făcut rău. Pentru un scurt moment am retrăit momentele de adulație din societatea tinereții mele timpurii.
Cine spunea cu nici trei minute înainte că nu sunt copiate valorile, atitudinile și comportamentele cele mai proaste ale conducătorilor sistemului de sănătate?
N.B. Proiectul este util, sunt și idei bune în el și sunt persoane care chiar pun pasiune și pricepere în succesul acestuia. Lacul trebuie trecut în mod cert. Mă întreb daca sunt chiar atât de necesare frății necurate sau am putea trece cu demnitate, cu modestie, fără servilism și fără jocuri de putere sau lanțuri trofice.
Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice – Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.