Risipești resurse comunicând prost

Un vecin de la țară, pe care îl apreciez foarte mult, mă roagă deunăzi să îl ajut să vadă un anume cardiolog. Îl întreb de ce și îmi spune că îl doare în capul pieptului. Nefăcând nimic. De la vreme. Eu știam că în ianuarie sau februarie a fost internat și explorat amănunțit la un spital din București și că suferința cardiacă fusese eliminată dincolo de orice dubii. I-am cerut biletul de ieșire din spital. M-am convins încă o dată că, într-adevăr, medicii își dăduseră silința: ecografie, EKG, test de efort, monitorizarea TA, radiografii, analize de tot felul. Și atunci, ca acum, avea dureri date de modificări degenerative ale coloanei vertebrale cervicale și toracale. I-a fost prescrisă medicație antiinflamatoare și miorelaxantă în acest scop. Avea de luat și tratament hipocolesterolemiant și un inhibitor de enzimă de conversie. Avea o schemă de tratament bine detaliată și recomandarea de a se întoarce la control după trei luni.
     Ce a făcut omul nostru din toate cele? Și-a luat tratamentul pentru dureri musculoscheletice complet. Atunci nu îl mai durea. Și-a luat și medicatia pentru cardiovascular, timp de o lună. De ce? Pentru că, spune el, nu i s-a precizat că trebuie luată zi de zi până când revine la control. Pe schema de tratament era precizată durata de administrare a medicamentelor care trebuie luate 5 sau 15 zile, dar nu și pentru cele ce vor trebui luate zilnic pe o durată nelimitată. Cumva rămânea de la sine înțeles, dar nimeni nu și-a pus întrebarea ce se va întâmpla dacă pacientul nu înțelege de la sine. Și dacă nu merge la medicul de familie, care să îi explice ce mai are de făcut. Și nici la externare nu i-a explicat nimeni ce are de făcut. Sau, chiar dacă i-a explicat, rezultatul a fost că pacientul nu a înțeles și, în consecință, nu a făcut ceea ce trebuia.
     Care sunt urmările? Pacientul nu a înțeles cum să își ia tratamentul și astfel starea lui nu s-a îmbunătățit. Toate investigațiile făcute, întreg efortul nu s-au tradus în ceva bun pentru pacient, exceptând poate excluderea unor diagnostice mai grave. Mai mult decât atât, pacientul nu înțelege ce se întâmplă cu el și caută soluții nepotrivite sau redundante. Revenirea pacientului la control în condițiile în care nu și-a urmat tratamentul este lipsită de sens – o altă risipă de resurse.
     Cum s-ar fi putut evita situația de mai sus? Explicând pacientului pe înțelesul lui ce probleme are și verificând ce a înțeles acesta, corectând mai apoi acolo unde nu a înțeles ceea ce trebuie. Apoi, explicând pacientului care este tratamentul de urmat, cum trebuie urmat și verificând dacă a înțeles, corectând eventualele erori. În fine, recomandând pacientului să meargă la medicul de familie, care, la rândul lui, să întărească recomandările medicului din spital.
     O fi chiar atât de greu? Nu știu. Știu însă sigur că merită. Din perspectiva respectului pentru viață, pentru fiecare pacient (mai pot fi și excepții, dar asta face subiectul unei alte intervenții) și, mai ales, din perspectiva respectului pentru propria profesie și menire.
Partajează pe WhatsApp

Lasă un comentariu