Medicina școlară în Bucureștiul doamnei Firea

În cursul orei de sport, la clasa fiicei mele – a șasea –, unei eleve i s-a făcut rău în ciuda tuturor precauțiilor luate de profesorul de sport: încălzire bine făcută, urmărirea atentă a dificultăților întâmpinate de fiecare copil. Din descrierea unora dintre elevi am înțeles că respira dificil și nu se mai putea ține pe picioare. Eleva se trântise pe jos și plângea, era și ușor confuză.
     Profesorul a rugat copiii să se îndepărteze puțin și a început să discute cu eleva. I-a vorbit frumos și a încercat să o liniștească. După vreo zece minute și după ce fata s-a mai liniștit puțin, profesorul a sunat părinții și le-a spus ce s-a întâmplat cu copilul, fără să îi panicheze. Apoi a chemat profesorul de serviciu – care era instruit în acordarea primului ajutor. Acesta a asistat eleva până la sosirea părinților – singurii care pot hotărî legal la ce intervenții medicale poate fi supus copilul. Ei au optat să își ia copilul de la școală și să decidă cursul acțiunilor viitoare: să meargă la urgențe sau la medicul de familie. Profesorul de sport și-a continuat apoi ora împreună cu restul elevilor. Totul a fost consemnat ulterior în foaia de accident. În acest document, profesorul e obligat să descrie incidentul, ora, data, simptomele și  ora când a fost sunat părintele. Părintele semnează că a luat la cunoștință.
     Desigur că lucrurile nu s-au desfășurat așa! Asta s-ar fi întâmplat în Anglia sau Germania, unde cadrele didactice sunt instruite și certificate la fiecare doi (sau patru) ani în acordarea primului ajutor, iar școlile au proceduri clare și transparente referitor la ce trebuie făcut în caz de urgență, fie ea minoră sau majoră.
     Ce s-a întâmplat de fapt la noi și cum a fost gestionat incidentul? După o încălzire superficială la ora de sport, copiii au avut de dat proba de rezistență. Pe de o parte, profesorul le-a spus că nu trebuie să forțeze, că nu este nicio problemă dacă nu pot termina proba. Pe de altă parte, le-a comunicat elevilor ce trebuie să facă pentru nota 9 sau 10 și ce se va întâmpla dacă nu vor reuși să termine cursa. Nu e greu de imaginat că cei mai mulți elevi au ales să-și dea sufletul alergând. Îmi amintesc cum și eu, la vremea mea, am rămas fără aer la prima astfel de probă cronometrată, în ciuda faptului că profesoara noastră, cu mult mai multă minte, ne-a pus să alergăm distanța de câteva ori până să ajungă să ne cronometreze.
     La finalul primei curse s-a întâmplat incidentul descris mai sus. Profesorul a mers și a ridicat-o pe eleva căzută. După câteva momente, le-a spus celor care terminaseră deja cursa să o sprijine pe fată, că el trebuie să se ocupe de ceilalți elevi, care încă nu alergaseră. Patru dintre colegele fetei, speriate și văzându-și colega în suferință, au dat fuga la cabinetul medical al școlii, deși nu dăduseră proba. Acolo au întrerupt din măreața preocupare de a nu face nimic pe doctoriță și pe asistentă. Au explicat – așa cum se pricepeau ele – faptul că o colegă de-a lor se simte rău –, că e leșinată, căzută, panicată.
     Răspunsul cadrelor medicale a fost: „Aduceți-o aici, doar nu vreți să o car eu în cârcă”. Copiii au dat fuga înapoi la colegă. S-au întâlnit cu paznicul școlii, care i-a întrebat de ce aleargă. Ei au descris situația, pentru care au primit replica: „Da ce sunteți voi, doctori?”. Aparent, paznicul are ceva mai multă minte decât personalul plătit pentru a acorda primul ajutor în școală. Chiar și așa, alege să nu se implice sau să dea o mână de ajutor.
     Povestea are totuși un final fericit: doctorița a intervenit la un moment dat, eleva a ajuns la cabinet, unde a și vărsat în trei rânduri și apoi s-a liniștit. La pauză s-au implicat, mai mult sufletește, atât diriginta, cât și directoarea școlii. Testul de matematică, care ar fi urmat la două ore după incident a fost anulat, pentru că mulți dintre copiii care dăduseră proba la sport se simțeau încă rău. Părinții elevei au aflat despre situație la sfârșitul programului.
     În concluzie, putem spune că totul e bine când se termină cu bine. Mă îngrijorează însă gândul că vor fi situații când se va termina prost, iar cei care ar trebui să prevină acel final vor fi ratat înălțimea momentului. Mă îngrijorează că un profesor de sport nu are capacitatea de a anticipa și preveni ca elevii săi – aproape o clasă întreagă – să sufere de pe urma unei ore de sport. Mă îngrijorează că atunci când un copil îi spune aceluiași profesor că nu poate alerga pentru că are o întindere, acesta îi spune că trebuia să menționeze asta la începutul orei și că va trebui să dea chiar și așa proba de rezistență. Mă îngrijorează că un părinte nu este sunat imediat ce copilul său se simte rău. Mă îngrijorează că un medic care chiar nu se întâlnește cu astfel de situații zilnic poate să gireze atitudinea descrisă mai sus. Mă îngrijorează că nimeni nu a avut nicio atitudine față de dorința copiilor de a ajuta. Cred că suntem născuți să fim buni, iar societatea ne lecuiește repede de asta. Nu ar trebui să ne mire dacă mâine-poimâine acei copii vor fi doar niște spectatori impotenți în fața fatalismului și a suferinței umane. Mă îngrijorează că după acest incident nu a mai discutat nimeni despre asta, pierzându-se ocazii bune de a învăța lecții importante. Facem mereu aceleași greșeli, iarăși și iarăși. Mă îngrijorează că nu avem o cultură a compasiunii și a eficacității în a ne ajuta semenii.
     Mă îngrijorează că bunul-simț trebuie reglementat și că nimeni nu e interesat să o facă.

Articol publicat in Viata medicala din 18.10.2017.

Nicolae-Iordache Iordache (389 Posts)

Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice - Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.


Trimite comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



©2018 Cine ești tu, doctore? Termeni și condiții | Politica de confidențialitate