Burnout și spălat pe mâini

Recent, un medic și-a găsit sfârșitul mult prea timpuriu într-una dintre gărzile pe care le făcea în spitalul bucureștean unde lucra. Au fost multiple reacții publice despre acest eveniment prin care un om, care a salvat poate sute de vieți, nu și-a găsit, la rându-i, salvatorul atunci când avea mai mult nevoie de acesta. Compasiune pentru familie și colegi, părere de rău pentru un om care a plecat poate tocmai când avea să culeagă mare parte din roadele unei vieți îndelung muncite sunt sentimente normale care încearcă oamenii aflați în fața unei asemenea tragedii.
Am să discut însă despre două reacții care cred că necesită comentarii. Prima este cea a conducerii spitalului unde lucra, care s-a grăbit să comunice lumii că „supraponderal, fumător, medicul (…) nu era cunoscut cu patologie asociată”. Exact ca la studiile de caz. De ce oare medicii nu pot ieși, măcar în astfel de momente, din algoritmii care le ghidează practica, pentru a deveni umani și plini de compasiune, așa cum majoritatea pacienților așteaptă? Dacă nu pot face asta pentru un coleg cu care s-au întâlnit pe coridoare, în sălile de operație sau la raportul de gardă, cum o vor face pentru cineva care va trece doar meteoric prin spital și prin viața lor? Cum ar fi fost o reacție de tipul următor: „Astăzi, cu durere anunțăm că am pierdut unul dintre cei mai devotați colegi. Am fost neputincioși în fața unui destin încheiat mult prea devreme. Suntem înlăcrimați și vom sta alături de familia îndurerată de această pierdere incomensurabilă. Vom face toate demersurile pentru a înțelege cum a fost posibil să se întâmple așa ceva și vom lua măsuri pentru a limita posibilitatea ca evenimente similare să mai aibă loc”? Nu etichete și argumente care să demonstreze că are și mortul vina lui. Cui ajută o astfel de comunicare? Cum și-ar fi dorit defunctul să își amintească de el colegii? Aș putea să pariez că nu ca supraponderal și fumător.
A doua reacție: furia comunității medicale și a unei părți din populație, care s-au grăbit să dea vina pe suprasolicitarea fizică și psihică a medicilor din spitalele de urgențe. De înțeles, nu este deloc exclus ca oboseala cronică să fi avut rolul ei. Rezultatele autopsiei nu par să facă referință la astfel de circumstanțe. Poate că chiar nu a fost cazul acestui medic. Dar va fi fost al altora și, din păcate, va mai fi al unora. Ce facem? Desigur, „sistemul” are ceva de spus și ceva mai mult de făcut, dar, dați-mi voie, am rezervele mele. Înainte de responsabilitatea față de societate, există responsabilitatea față de noi înșine și față de familiile noastre. Poate că avem datoria să înțelegem când suntem aproape de burnout și să facem ceva. De fapt, să ne ținem departe de asta. În mod cert, nu putem da totul de fiecare dată. Sunt alegeri care trebuie făcute, iar rezultanta eforturilor parțiale ar putea fi chiar mai mare decât rezultanta eforturilor totale ale unui om deja terminat.
O sursă de inspirație în a înțelege dintr-o perspectivă foarte medicală sindromul de burnout este lucrarea Valeriei Herdea și a Ilenei Brînză, medici de familie, intitulată chiar așa: „Sindromul de burnout”. Cititorul va putea înțelege cauzele, semnele, dar și o seamă de remedii. Simți căldura cum se apropie? Poate că este cazul să faci ceva. Avem nevoie de medici competenți, dar și odihniți, împliniți, fericiți.
Nicolae-Iordache Iordache (389 Posts)

Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice - Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.


Trimite comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



©2018 Cine ești tu, doctore? Termeni și condiții | Politica de confidențialitate