O conferință altfel

de

Criza compasiunii la care asistăm în medicină și în sănătate este, în mod cert, globală. Diferitele izbucniri pline de cinism din presa românească nu sunt specifice doar sistemului mioritic de sănătate. Poate că suntem doar ușor anacronici în sensul că, prin alte ţări, societatea s-a sesizat ceva mai devreme, i-a pus problemei un nume și a început să se organizeze: să nu lase lucrurile la întâmplare, să deseneze niște limite în care are loc actul medical și de îngrijire.

Dacă ar fi să ne uităm la partea bună a compasiunii în medicina românească, am găsi multe povești frumoase:

  • o organizaţie și-a asumat până la capăt rolul de lider în paliaţia din România;
  • o secţie de neonatologie unde colaborarea cu părinţii ocupă un loc central al îngrijirii;
  • o secţie de ATI, unde șeful de secţie spală bolnavii cot la cot cu infirmierele, pentru a arăta importanţa acestui gest, ori unde vizita se face în prezenţa aparţinătorilor, pentru mai multă transparenţă;
  • într-o alta, pacienţi aflaţi în stare critică sunt încurajaţi să scrie sau să picteze;
  • o organizaţie implică medici voluntari care să meargă prin satele care nu au fost niciodată în calea medicinei moderne;
  • un medic de familie din rural are 100% rată de vaccinare;
  • un altul a intervenit eficient împotriva unor abuzuri aplicate unor minori;
  • câteva organizaţii care ajută copiii bolnavi de cancer și familiile lor să treacă mai ușor și, poate, mai frumos prin boală, oferind cazare pe durata spitalizării, tabere de vară, roboţi pentru a putea frecventa școala de acasă;
  • o asociaţie ajută copiii cu boli grave și acum construiește un spital mai bun;
  • un jurnalist care, alături de pacienți, câștigă bătălii cu birocrația în numele celor care suferă de tuberculoză.

Exemplele pot continua. Cum ar fi să îi putem aduna la un loc pe (mai) toți acești entuziaști care au pătruns, deja, în curtea compasiunii, să le ascultăm poveștile, ideile, reușitele sau preocupările, astfel încât să lărgim acest spațiu al compasiunii? Să-i îndreptăm spre această cale pe cât mai mulți dintre cei care acceptă prezenta stare de fapt, aflată undeva pe continuumul dintre compasiune și cinism.

  • Am putea să definim compasiunea și poveștile care o reprezintă. S-o prezentăm ca pe o nouă și dezirabilă stare de fapt. Să ne inspirăm unii pe alţii cu strategii și tactici pentru a fi mai eficienţi pe acest tărâm al compasiunii. Compasiunea să fie regula, nu excepţia.
  • Ne-am putea inspira din poveștile altor ţări sau lideri globali în promovarea compasiunii în sănătate.
  • Am înţelege că prin compasiune luptăm împotriva propriului burnout, întărim motivaţia profesională și pe aceea de a fi.
  • Am înţelege că prin compasiune vindecăm mai mult, mai bine, mai repede și chiar mai ieftin.
  • Am descoperi că, prin compasiune, atragem pacienţi și ne rentabilizăm mai bine investiţiile în sistem, fie el public sau privat.
  • Am putea găsi metode de a le oferi demnitate acelora dintre noi ajunși la capăt de drum, precum și apropiaţilor lor.
  • Am putea învăţa să dăm vești pe care nimeni nu le așteaptă într-un mod decent și mobilizator.
  • Să găsim căi de practicare a compasiunii acolo unde este frecvent căutată, fie că e vorba de ATI, chirurgie, oncologie sau de cabinetul medicului de familie.
  • Am putea învăţa să le oferim compasiune celor care nu sunt ca noi: stigmatizaţi, dependenţi, purtători de HIV sau de alte maladii transmisibile.
  • Am putea afla cum putem porni o (r)evoluţie culturală a locului de muncă în spiritul compasiunii, de la cei care au făcut-o deja cu succes.
  • Am putea găsi metode de reînsufleţire a scopului de a lucra în sănătate sau de a fi alături, cu aceeași compasiune, de colegi atunci când aceștia sunt puși la grea încercare la locul de muncă.
  • Am putea experimenta o metodologie de a interoga pacienţii care ne calcă pragul despre profunzimea experienţei lor din spital.
  • Am putea practica reproiectarea experienţei pacienţilor și a personalului împreună cu aceștia.
  • Am divulga metode simple și ușor de aplicat de îmbunătăţire a experienţei pacienţilor.
  • Am învăţa cum să activăm compasiunea în stagiile studenţilor și ale rezidenţilor.
  • Am putea să învăţăm să recrutăm pentru compasiune, ca apoi să o cultivăm și s-o îmbogăţim acolo unde există teren fertil pentru ea.
  • Sau să învăţăm cum să administrăm simultan tehnologia și compasiunea, în ciuda aparenţei de incompatibilitate a celor două.
  • Am mai putea să practicăm tehnici de a ne întări prin noi înșine și de autocompasiune.

Acest lucru pare a fi diferit de conferinţele cu care ne-am obișnuit deja. Poate să pară și mai excentric prin implicarea activă a unor profesioniști diferiţi, care niciodată nu stau la aceeași masă: medici, asistente, moașe, psihologi, pacienţi, reprezentanţi ai unor ONG-uri sau ai presei. Cu toţii, aflaţi în slujba unui singur scop: servicii de sănătate mai umane atât pentru cei care le accesează, cât și pentru cei care le oferă.

În SUA, Australia, Noua Zeelandă, astfel de conferințe se organizează deja de ceva vreme. Mai jos linkuri pentru evenimentele din 2020.

https://compassioninactionconference.org/

https://compassionrevolution.care/

https://www.compassioninhealthcare.co.nz/

Vom face și noi, în România, acest pas în 27-29 august, la Ploiești. In acțiune, cu compasiune. În curând vom prezenta și o schiță de agendă.

Pentru mai multe informații, înscrieri, rețineți:

https://www.facebook.com/events/589277644995713/?active_tab=about

O (mare) parte din acest articol a fost publicată în Viața Medicală din 13.02.2020.

 

Partajează pe WhatsApp

Lasă un comentariu