Cea mai recentă experiență de-a mea într-un spital

2956265250_156d863316Am avut în trecut ceva probleme de tip „Unghie încarnată” la picior. Pentru că s-au repetat, un amic a numit situația „unghie reîncarnată”. Din motive ce țin de prevenție, las unghiile la picior mai degrabă netăiate. Aseară, însă, inevitabilul s-a produs – în timp ce căram niște mobilă, unghia a sărit, pentru că era prea lungă și s-a agățat. Cum, necum, m-am dus la spital cu problema. Spital de stat, sectorul 4.

Experiența mea:

  • Un paznic m-a întrebat despre problemă. Nefiind foarte lămurit, a spus să aștept să vină asistenta. E interesant că primele 3-4 minute, decizia despre gravitatea problemei mele e luată de un paznic de la o firmă privată de pază.
  • Vine asistenta, mă întreabă ce e cu mine. Dorind să vadă situația, mi-a spus să mă descalț. M-a trimis la completare fișă. Prima întrebare despre comportamentul asistentei e de ce nu era permanent la biroul ei. A doua întrebare pe care aș pune-o e despre necesitatea procedurii – estimare inițială – mă duc să mă înscriu, să obțin o fișă – revin la asistentă, care mă repartizează. Nu era tocmai plăcut să umblu pe holurile spitalului în situația mea. Poate se pot găsi soluții ca pacienții să nu umble în spital după completare de fișe. Cum ar fi fost dacă aș fi avut o problemă mai gravă?
  • Merg la „plastică” (așa mi s-a spus), găsesc o doamnă doctor. Mă întreabă care e problema mea, îi spun. Mă pune să aștept. Stau cam 2-3 minute. Doamna doctor nu făcea însă nimic. Stătea. M-a chemat când a binevoit.
  • Intru în camera de proceduri. Mi se spune să mă așez pe pat. Întreb dacă pot să îmi dau geaca de pe mine jos. O pun pe unul din cele două scaune. Doamna doctor ia haina, o pune pe alt scaun și îmi spune, iritată, că acela este scaunul pentru doctori. Toate lucrurile acestea mi se par de o impolitețe excesivă.
  • La un moment dat, doamna doctor spune ceva similar cu „scuzați-mă că vă spun, dar aveți copite ca de cal”. Păi nu scuz. Faptul că începi propoziția cu „scuzați-mă că vă spun” nu scuză orice ai zice după asta. „Scuză-mă, dar ești varză”, nu scuză afirmația.
  • Un alt argument al doamnei doctor a fost „nu suntem noi obligați să vă tăiem unghiile”. A zis asta foarte agresiv, supărată. Afirmația e în primul rând ilogică, nu mi-a tăiat nicio unghie (tăietura a fost verticală, a tăiat unghia în două, nu s-a ocupat de partea de sus, ca la pedichiură). În al doilea rând, ba da, fiind la stat, chiar sunt obligați. În al treilea rând, oricât aș încerca să empatizez cu suferința doamnei doctor, care e nevoită să taie o unghie, nu mi se pare că ea era cea cu problema aici. În al patrulea rând, comportamentul meu de a lăsa unghiile mai lungi decât e cazul a avut, până aseară, mare succes. „Mi-a ieșit”. Lucrurile au mers OK. Ani de zile n-am avut nicio problemă. Lăsam unghii mai mari pentru a evita unghii încarnate. Era OK, mai puțin până aseară. De asemenea, dacă eu am o problemă, chiar e treaba spitalului să se ocupe și, eventual, să nu comenteze despre asta. În fine, a fost o impolitețe.
  • Despre operația în sine. Acasă pusesem niște spirt, și bandajasem zona. Unghia se mai ținea foarte puțin, într-o mică zonă. Doamna doctor a tăiat unghia în jumătate, a smuls partea care se ținea, și cu un pansament a apăsat și a curățat. Nu am fost întrebat dacă vreau ceva anestezie, pur și simplu lucrurile s-au întâmplat astfel. „O să te doară”, „vezi că voi face asta”, „ești de acord să …” – lucruri care nu s-au întâmplat.
  • După operație, am întrebat ce să fac zilele următoare. Nu știu dacă mi-ar fi spus sau nu, cert e că eu am întrebat. Nu mi-a dat nimic scris, a trebuit să caut rapid o foaie și un pix în afara cabinetului, să notez „betadină” (nu aveam telefonul mobil la mine). A ținut din nou să îmi reamintească, vorbind pe un ton agresiv, „Și tăiați-vă unghiile!”.
  • Doamna doctor a răspuns la salutul meu cu „Sănătate”. În mod normal, m-aș fi bucurat, „uite un doctor căruia îi pasă”. În contextul de aseară, îndemnul părea mai degrabă „fii sănătos și să nu te mai prind pe aici, că nu suntem noi obligați să avem grijă de tine”. Păi cam sunteți.
  • În toată seara respectivă, nu m-a întrebat nimeni nimic altceva decât cerut buletin și nume și cum a apărut problema. Atât. Nicio altă întrebare. Nu știu procedurile, dar mă gândesc că ar trebui să fie lucruri care să fie întrebate. Poate mă înșel.

Experiența pentru mine a fost pozitivă. M-a făcut să îmi dau seama cât de dependent sunt de un sistem despre care nu am o părere deloc bună. Mi-a făcut să îmi dau seama de cât de important e să am eu grijă de mine, ca să nu ajung la doctori care, de fapt, nu prea se simt obligați să aibă grijă de mine. M-a făcut să doresc să trăiesc sănătos, să dorm bine, să mănânc cu atenție și să fac sport. Să fac, în fine, orice ca să nu ajung, din nou, într-un spital.

Olivian Breda (94 Posts)

Olivian Breda este Internet marketer din 2006, și lucrează în domeniu ca freelancer din 2009. Se ocupă de audituri de site-uri, atât pe partea de SEO (optimizare pentru motoarele de căutare), cât și legat de uzabilitate (experiența vizitatorilor pe site-uri). Face, de asemenea, implementări de site-uri pe platforma WordPress. Ca experiențe secundare, învață de multe lucruri, chiar dacă nu sunt în activitatea lui de bază – trimitere de newsletter-e, gestionare prezență pe rețele sociale, copywriting, organizare evenimente, training-uri. A urmat în liceu un profil informatic, o facultate de afaceri internaționale (ASE București) și un masterat în comunicare și relații publice (SNSPA București). Pe partea medicală a colaborat cu CisoDental.ro pentru realizarea site-ului și pentru promovare. Ulterior, pentru DeltaHospital.ro s-a ocupat de partea de SEO și uzabilitate.


13 comentarii

  • Salut Olivian,

    Ferice de tine ca ai beneficiat doar partial de „serviciile” sistemului de sanatate din Romania. Ai intrat in spital cu o boala si ai iesit tot numai cu una. Fericitule!

  • Problema este ca aceeasi d-na doctor, la cabinetul privat pe care precis il detine, ar fi avut o cu totul alta atitudine. Deci totul se rezuma la bani. Cand are impresia ca munceste pe gratis (in spital)se comporta ca si cand meseria ii produce sila, dar cand din practicarea aceleiasi meserii (care ar trebui sa fie profesie, mai mult, profesie de credinta)ies bani frumusei,ei bine, atunci totul se schimba. Desi salariile domnilor doctori nu sunt tocmai micute, nu se compara cu alte categorii de personal care trudesc in aceleasi spitale (economisti, ingineri, contabili, functionari s.a). Dar doctorii sunt un fel de Dumnezei, nu?

  • Dragoș, Nicoleta,

    Vă mulțumesc de impresii, amândurora.

    Nicoleta, legat de „Dar doctorii sunt un fel de Dumnezei, nu?”, o altă cauză pe care o văd eu cerința de șpagă. Adică nu doar „eu fac ce vreau, eu sunt stăpân(ă) aici”, ci și „mă port urât, ca să fii nevoit să plătești pentru tratament frumos”.

    • Aici si noi avem o vina, pentru ca dam. Daca ne-am uita la d-nii doctori cu o privire care sa insemne: „nu stiu ce astepti” si le-am pretinde sa-si faca datoria cum se cuvine, s-ar mai schimba situatia. Sa instigam la greva de dat mita!

      • Bună,

        Eu aș zice așa – să separăm ce cerem medicului și ce cerem pacientului.

        Dacă medicului îi cerem pur și simplu să se poarte firesc și să nu facă acțiuni care să solicite șpagă, în schimb pacientului, spui tu, ar trebui să îi cerem să fie un mini-erou și să se lupte cu sistemul.

        Eu aș separa lucrurile și mai mult și aș spune chiar că un pacient care dă șpagă în general, și unde nu e cazul, tot ar trebui să aibă pretenția de la medic să fie o persoană normală și firească cu etica.

        Putem găsi multe scuze pentru comportamentul doamnei doctor de mai sus. Însă soluția cred că nu ține de pacient aici, în primul rând.

      • 1.De unde ai dedus ca doctoria astepta spaga ?
        2.Ce te face sa crezi ca nu-si poate da demisia in orice clipa de la spitalul de stat si sa stea numai la cabinetul privat?
        3.Stii cam cat e o garda la un spital de stat?Cam 170 de lei maxim ,adica mai putin de 10 lei pe ora.Dar iti garantez eu( fara sa fiu chirurg plastician) ca atitudinea doctoritei n-avea deloc de a face cu banii castigati in noaptea aia.

        • Sunt trei motive (pe care le văd eu) pentru care doamna doctor s-ar putea purta rău:
          – Să pretindă șpagă pentru comportament mai bun.
          – Pentru că atâta se pricepea.
          – Pentru că nu îi păsa, din varii motive.

          Tu spui că nu era pentru a pentru a cere șpagă, ci era pentru altceva. Eu nu văd ceva mai înălțător, mai bun, decât asta.

          Legat de „Dar iti garantez eu”, pot să îți garantez și eu că din când în când am de-a face cu personal medical care se poartă diferit cu o persoană sau alta în funcție de faptul că au primit sau nu șpagă.

          Sunt trei pioni în mesajul de mai sus – doctorița, eu, și sistemul. Tu duci discuția în sistem și prezinți elemente de tip salariu sau unde ar fi putut ea să fie angajată dacă ar fi vrut. Iar eu aduc discuția asupra doctoriței și spun că sistemul e irelevant și nu e o scuză. Pentru ea, personal, poate fi o scuză. Pentru mine, din postura de pacient, nu e.

        • dar cu competenta are legatura?

  • Mesajul meu era un raspuns pt nicoleta( primul ei mesaj,din 28 martie), il postasem acolo,ca replica la mesajul ei.De ce nu a intrat unde trebuia, cred ca e o problema de „sistem”,sistem IT, de ce oare sistemul n-o fi ok, nu e IT-ul profesiunea de credinta sa inteleg? :))
    Ea vorbea de cabinet privat, de „profesie de credinta”si de „salarii frumusele” iar eu i-am raspuns, atat tot.
    In ceea ce priveste experientele tale cu dr care se poarta altfel dupa ce primesc un ban, evident ca exista, nu contest asta, DAR in cazul prezentat( hai la spital in puterea noptii ca mi-am rupt unghia!)parol Zoe sa ma-ngropi! NU lipsa spagii a determinat reactia jignitoare,precis :)

  • Salutare tuturor,

    O sa incep cu un banc. Au venit la judecata unui rabin doi reclamanti. Primul si-a prezentat plangerea si argumentele sale pentru care facea plangerea. Dupa ce l-a ascultat rabinul a spus: „Tu ai dreptate!”. A venit cel de-al doilea, si-a prezentat si el argumentele si rabinul a spus: „Tu ai dreptate!”. O a treia persoana care statea pe margine si a vazut totul s-a dus la rabin si s-a revoltat: „Rabinule, cum se poate asa ceva? Ai dat dreptate ambilor reclamanti!” La care rabinul a raspuns calm: „Si tu ai dreptate!”
    Problema de sistem, competenta doctorului, pacient „mofturos”… Problema cred ca e mult mai profunda si mult mai ampla. Eu cred ca suntem cu totii (doctori si pacienti) in aceeasi „oala” a unei societati care se dezumanizeaza cu fiecare zi care trece. „Cand aratam cu un deget catre cineva acuzandu-l, cel putin alte trei degete sunt indreptate in acelasi timp spre tine…” – imi spunea cineva odata.
    As vrea sa va propun sa ne unim cu totii, doctori si pacienti si sa raspundem la apelul pe care cartea „Cine esti tu doctore?” o adreseaza in special doctorilor – aceea de a incepe o „revolutie a halatelor albe”. Doctorii de genul celui prezentat pot fi „recompensati” cu o notorietate negativa si izolati pana in momentul in care realizeaza ca si-au inceput activitatea de doctori dupa ce au rostit Juramantul lui Hipocrate. Pacientii ar putea deveni mai toleranti cu doctorii din „spitalele de stat” care traiesc frustarea de a nu le fi apreciati anii nesfarsiti de studiu si munca de catre cei care ii conduc.
    Dar mai ales ma gandesc „sa avem grija” de cei care coordoneaza tot acest haos, cei care conduc sistemul sanitar. Parerea mea este ca aici ar trebui gasita o solutie.
    Toate bune.

  • Vă mulțumim tuturor pentru răspunsuri. Ne ajută să fim ma buni. :)

  • Salut,

    In seara asta am luat si eu contact dupa multi ani de zile cu un spital din Romania, mai exact Spitalul de copii „Sf. Maria” din Iasi. Am fost cu baitul meu care se pare ca are o inflamatie la o articulatie a piciorului.
    Am fost un rasfatat al soartei pana acum: mama mea a fost asistenta medicala (acum e pensionara din fericire), sotia mea e medic stomatolog iar eu, de la varsta de 3 ani (cu 35 de ani in urma) nu am mai avut de a face cu spitalele. Vorbesc de internari sau perioade mai lungi de 1-2 ore in care sa stau in spital. La mine totul a fost ambulatoriu.
    Cand copii mei au mai fost bolnavi de fiecare data mergea sotia mea cu ei. Ea e doctor si stie mai bine ce si cum sa discute cu cei din bransa ei. In seara asta fiind o ora mai inaintata am mers si eu la spital.
    La cabinetele de la parter, unde se fac consultatiile, siuatia era rezonabila cel putin pe holuri (n-am intrat in cabinet): era o faianta ce parea relativ noua, varul avea culoarea alba si erau si niste bancute (poate sunt carcotas dar erau de alea de pe vremuri din metal, cei drept revopsite). Experienta insa nu s-a terminat aici. A trebuit sa urcam la etaj sa cautam medicul specialist (bineinteles l-am carat pe baiatul meu in brate – e in clasa a II-a si are aproape 30 kg).
    La etaj se faceau si internarile. Acolo am avut un soc. Dupa 5 minute de stat pe hol cautam cu disperare baia pentru ca imi venea sa vomit. Va rog sa ma credeti: boxa mea de la subsolul blocului arata mult mai bine decat acel hol. Si acela era holul unui spital unde eu m-am dus sa imi vindec copilul. Ne gasind medicul specialist (l-au gasit asistentele la telefon dupa aproape o ora, cand am inceput sa ridic tonul vocii) am iesit cu sotia si baiatul pe holul scarilor.
    Eu sunt inginer, sotia dupa cum v-am spus e medic si adesea ne tachinam intre noi si ii intrebam pe copii ce vor sa se faca cand vor fi mari. Desigur fiecare incercam sa-i atragem pe copii spre profesia proprie. Cand eram la parter si asteptam sa intram la consultatie sotia l-a intrebat pe fiu-meu: „Ei ce zici, te faci doctor? Uite, vei putea sa ai grija si vei putea sa vindeci copiii! Nu e frumos?”
    In timp ce stateam la etaj si asteptam medicul specialist fiu-meu a spus dintr-o data: „Cred ca ma fac inginer…”.
    Si atunci am urlat in mintea mea: „Dom’ Ministru’ (am mai gandit si alte cateva lucruri dar nu le reproduc aici), nu-ti mai fa griji ca o sa mai plece medicii din tara pe viitor… Pentru nu o sa mai avem medici…”
    Un copil care traieste trauma imaginii unui spital asa cum este cel in care am fost eu azi nu cred ca si-l va dori ca viitor loc de munca vreodata.

Trimite comentariu