Ne-știința comunicării în medicina românească

Dacă graiul articulat a contribuit la desprinderea Homo sapiens de restul regnului animal, îndrăznesc să afirm că modul în care acest grai a fost folosit a condus la distingerea indivizilor și a grupurilor de indivizi în interiorul speciei umane. Medicii au dobândit, peste veacuri, limbajul lor de castă. Cât de mult îi mai ajută acest limbaj în a-și îndeplini misiunea în condițiile medicinii moderne? E o întrebare care necesită mai degrabă o dezbatere decât un răspuns.
     Ceea ce este interesant – și paradoxal deopotrivă – este că, deși comunicarea este o știință unanim recunoscută (cu facultățile ei, de exemplu), acest fapt nu are o largă acceptare în rândul comunității medicale. Chiar dacă școlile vestice de medicină au făcut, rând pe rând, pasul înainte către cercetarea și legitimarea unor modele de comunicare cu pacienții, comunitatea medicală românească pare mai degrabă decisă să joace la ofsaid. Mai exact, afișează un interes subminimal pentru felul în care medicii comunică sau sunt instruiți să comunice atât cu pacientul, cât și cu personalul medical din mediul lor de lucru.
     Prin rubrica de față ne propunem trei obiective: să inspirăm comunitatea medicală din România să acorde mai multă atenție comunicării între medic și pacient, dar și în sens mai larg, în sfera sănătății; să dovedim necesitatea adoptării, de universitățile de medicină din România, a unor curricule cuprinzătoare privind comunicarea în sănătate; să oferim instrumente simple și practice, care să ajute medicii în comunicarea lor de zi cu zi, fie cu pacienți, fie cu terți.
     Cum ne propunem să facem asta? Vom arăta de ce contextul modern al practicării medicinii necesită o comunicare mai atentă, dacă nu chiar diferită pe alocuri. Vom arăta unde, cum și de ce comunicarea în medicină trebuie luată în serios. Vom dezbate rezultatele unor studii referitoare la comunicarea medicală. Vom aduce în discuție ghiduri de comunicare și le vom pune față în față cu realitățile de la noi. Vom evidenția greșelile flagrante de comunicare din peisajul media românesc. Vom răspunde întrebărilor medicilor preocupați de comunicare.
     Să nu se aștepte nimeni că va fi o rubrică dulcică, ușor de înghițit și de digerat. Nu are rost și nu vom schimba nimic dacă vom continua să ne lăsăm încântați de starea de fapt. Ideile bune, marile schimbări și progrese își au rădăcinile în contradicție, în contestarea stării de fapt și în aspirație. Sunt convins că mulți cititori se vor trezi vorbind singuri după citirea acestei rubrici. Iar ăsta este poate cel mai bun lucru pe care l-aș putea orchestra. Comparația este, recunosc, mult exagerată, dar și recomandările doctorului Semmelweiss, de dezinfecție a mâinilor, acum un secol și jumătate, au fost îndelung criticate și ridiculizate de medicii vremii, unii dintre ei chiar merituoși. Acum, dezinfecția mâinilor este o practică de rutină universal acceptată și (cu posibile excepții) aplicată.
     Sper ca, prin rândurile acestea și cele ce vor urma, să pun o cărămidă la temelia comunicării medicale, viitoare disciplină recunoscută, universal acceptată și respectată.
Acest articol a fost publicat în numărul 41 (1395) al săptămânalului personalului medico-sanitar Viața Medicală în rubrica Examenul Oral.
Partajează pe WhatsApp

Lasă un comentariu