Cum ne alegem studenţii la Medicină, pentru a construi ceva măreţ

La vremea mea, mi-a luat ceva timp să intru la Facultatea de Medicină, în ultimii ani ai Epocii Ceaușescu. Greu mi-a fost să învăţ pe de rost cele 195 de pagini ale manualului de biologie. Este un progres faptul că cei care susţin acest examen în zilele noastre nu mai trebuie să treacă prin astfel de cazne. M-am întrebat frecvent dacă, în loc să memorez cuvânt cu cuvânt cele 200 de pagini timp de vreo trei ani, aș fi fost solicitat să învăţ o parte din anatomia și fiziologia primilor ani de facultate, cât timp aș fi putut câștiga și cât de departe aș fi putut ajunge cu înţelegerea. Și, mai ales, cât de motivat aș fi fost.

Candidaţii la Medicină își însușesc destul de multă materie irelevantă pentru viitorul lor, cu un cost de oportunitate considerabil și cu o gravă compromitere a ideii de relevanţă și de sens, poate chiar și a motivaţiei. Ce anume din materia de admitere ajută viitorul student direct și imediat? Poate că o parte din tematica de chimie și fizică trebuie reevaluată din punctul de vedere al oportunităţii.

M-am mai întrebat dacă pe vreunul dintre colegii mei i-a ajutat în vreun fel în dezvoltarea lor profesională înţelegerea cracării petrolului sau a transformării acetilenei în benzen. Sau câţi dintre ei au mai folosit transformarea adiabatică ori ciclul Carnot odată ce s-au văzut deasupra liniei de admitere.

Evident, însușirea unor astfel de cunoștinţe și dezvoltarea capacităţii de a jongla cu ele contribuie la formarea creierului viitorului medic. Mă întreb însă două lucruri: dacă acest proces este eficient, pe de o parte, și suficient, pe de altă parte. Oare chiar nu am putea pune în scenă o tematică de examen clară și cât mai aliniată cu ceea ce viitorul student și apoi medic va avea de învăţat și, mai ales, de lucrat? Chiar cu riscul de a nu fi întru totul aliniat programei din liceu. Cum ar fi ca studenţii admiși să cunoască bazele disciplinelor preclinice fundamentale: anatomie, fiziologie, biochimie, biologie celulară, histologie,  embriologie? Poate că pare mult, dar dacă ar renunţa la lestul pe care acum trebuie să îl înveţe, probabil că ar fi mai motivaţi, știind că fac pași semnificativi pentru viitorul carierei lor.

Există în lume universităţi care fac asta deja, reușind astfel să comprime numărul anilor de studiu. Poate că Medicina ar putea dura și la noi cinci ani în loc de șase și poate că am pune la loc de cinste studiul individual, una dintre abilităţile pe care viitorul medic trebuie să și le dezvolte și apoi să le conserve pe întregul parcurs profesional.

Suficienţa la români

Facultăţile românești testează exclusiv capacităţile cognitive și de raţionalizare ale studentului. Acestea sunt esenţiale pentru dezvoltarea viitorului medic, însă nu și suficiente. Majoritatea medicilor petrec o bună parte din timp alături de pacienţi și colegi. Societatea așteaptă de la ei compasiune, comunicare, colaborare, standarde etice înalte.  Reușita la aceste capitole este esenţială pentru succesul într-un sistem de sănătate performant. Cum asigură societatea noastră cei mai buni candidaţi din această perspectivă? Păi… nu prea o face.

În anumite ţări (Marea Britanie, Australia, Olanda), admiterea constă și într-un interviu cu viitorii studenţi și/sau în redactarea unor eseuri. Metode subiective, veţi spune, și pe bună dreptate. Dar contează ceea ce li se transmite viitorilor studenţi că este important pentru cariera lor, la fel cum este oportună și scoaterea de pe orbita studiilor medicale a tuturor celor care sunt în mod evident nepotriviţi, în beneficiul tuturor celor implicaţi.

Durata și structura pregătirii

Ce li se întâmplă studenţilor care s-au pregătit ca, odată intraţi la facultate, să ajungă să salveze sau să îngrijească oameni? Au parte de încă doi ani de acumulări de informaţii în mare parte deconectate între ele, cu mici excepţii, practicile de vară. Adeseori, fie că este mult prea multă cantitativ, fie că este greu digerabilă, dar cel mai adesea pentru că nu îi înţeleg pe deplin rostul, această acumulare de informaţii se face cu dificultate, iar rata de aderenţă la creierul viitorului medic este destul de redusă.

Apoi, urmează toţi cam același trunchi de discipline clinice medicale și chirurgicale, fără posibilitatea practică de a alege o pondere între anumite sfere de interes profesional și, cel mai frecvent, fără legătură cu pregătirea temeinică a studenţilor pentru cel mai probabil scenariu imediat, adică patologiile cele mai uzuale cu care este cel mai probabil să aibă de-a face.

M-am întrebat mereu de ce trebuie ca studentul la Medicină să înveţe cele mai rare boli posibile în aproape fiecare stagiu, unele despre care nouă ne spuneau chiar profesorii că nu leau întâlnit încă în practica lor. De ce nu sunt lăsate acestea pentru cursurile de pregătire a specialiștilor, punând mai degrabă accentul pe înţelegerea temeinică a celor mai frecvente patologii și a tratării celor care suferă de ele?

Mă uimește faptul că, având în vedere noile realităţi, cumulat cu aceea că creierul uman nu a evoluat prea tare în ultimii 50-100 de ani, nu există o preocupare constantă pentru a menţine informaţia formatoare a viitorilor medici la un nivel rezonabil cantitativ și, mai ales, la unul de maximă relevanţă pentru ceea ce este de așteptat ca studentul să știe și să facă la finalul pregătirii. Este de-a dreptul bizar faptul că, deși medicina s-a schimbat dincolo de orice asemănare cu ceea ce se  întâmpla cu 100 de ani în urmă, iar modul de stocare, prezentare și transmitere a informaţiei s-a îmbunătăţit vizibil, modul în care ea este învăţată (programa universitară) nu a avut parte de o revoluţie comparabilă. În general, durata și structura pregătirii viitorilor medici s-au schimbat foarte puţin; a fost adăugat însă tot mai mult conţinut indispensabil.

Regândirea procesului de pregătire

Totul ar trebui să plece de la nevoile pe care le are și calităţile pe care le caută societatea de azi  (dacă nu chiar de mâine) în viitorii medici. Poate că astăzi este mai important să înţelegi mai întâi care tratament funcţionează într-un context, decât să înţelegi mecanismul prin care tratamentul dă roade.

În cartea lor, Ending Medical Reversal – Improving Outcomes, Saving Lives, Vinayak K. Prased și Adam S. Cifu s-au întrebat cum pot medicii să ofere doar tratamente care au fost validate știinţific că funcţionează. Cum poate fi creată o astfel de cultură în comunitatea medicală, înclinată spre curiozitate, interes pentru cercetare și dorinţa de a înţelege ceea ce funcţionează și ce nu.

Ei pledează pentru reformarea învăţământului preclinic și clinic pentru a fi mai eficient. Argumentează că medicii de mâine au nevoie ca pe durata facultăţii să își formeze și să stăpânească trei arii: relaţia medic-pacient, modul de a practica medicina în cadrul actualului sistem complicat și în continuă schimbare și învăţarea bazată pe practică, adică să poată învăţa permanent de la pacienţi și din literatura medicală.

Pentru a pregăti viitorii medici pentru aceste provocări, autorii propun modificarea (vezi figura) semnificativă a programei de studiu. Studenţii vor avea deja bazele știinţifice pe care se sprijină pregătirea lor profesională încă din perioada admiterii. Astfel vor putea trece către un model bazat pe interacţiune. Viitorul medic ar putea învăţa, astfel, în primul an, pe lângă anatomie și fiziopatologie, cum să găsească și să înţeleagă studiile clinice, statistica medicală, raţionamentul clinic, modul de a lua deciziile medicale, etica în medicină. Scopul acestui an de studiu nu este de a servi ca o justificare pentru felul în care practică medicina, ci ca o bază pentru a înţelege teoriile curente ale bolilor. Studenţii ar evolua de la înţelegerea diagnosticelor cele mai frecvente către cele mai puţin obișnuite.

Ar urma anii de pregătire clinică, în care studenţii ar face cunoștinţă cu diferite specializări pe durata a 1,5-2 ani, cum ar fi: medicină de familie, medicină de urgenţă, interne, chirurgie, pediatrie, obstetrică-ginecologie, neurologie, imagistică și, firește, alte posibilităţi la alegere. În ultimii 1,5-2 ani, studenţii pot să își dezvolte cunoștinţe și abilităţi al căror rost îl vor înţelege acum altfel, odată trecuţi prin anii de pregătire clinică. Își vor completa mai ușor știinţele fundamentale (fiziologie, biologie celulară, farmacologie), pentru că acum le înţeleg mult mai profund utilitatea. În plus, în această perioadă, viitorii medici ar putea să își dezvolte diferite abilităţi în vederea urmării carierei vizate, de exemplu, raţionament clinic pentru interniști, anatomie intensivă pentru chirurgi, cercetare pentru cei care își doresc o carieră știinţifică.

Este o propunere, argumentată pe larg, a autorilor acestei cărţi, pe care vă recomand să o citiţi. Veţi fi mai atenţi la tratamentele pe care le prescrieţi sau la cele pe care le acceptaţi. Dar, mai presus de asta, vă veţi privi cu alţi ochi practica, profesia și tot ceea ce aţi luat sau sunteţi pregătiţi să luaţi de-a gata. Iar dacă sunteţi în măsură să decideţi sau să influenţaţi viitorul educaţiei medicale, poate vă veţi lăsa inspiraţi și veţi pune umărul la a schimba și construi ceva măreţ.

Nu cred că va fi ușor, la fel cum nimic din ceea ce suntem astăzi nu a fost obţinut ușor. Dar a existat cineva care s-a zbătut pentru ceea ce credea că este o fărâmă de progres.


Acest articol a fost publicat în Viața Medicală din 13.09. 2019.

Nicolae-Iordache Iordache (462 Posts)

Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice - Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.


Partajează pe WhatsApp

Lasă un comentariu