2. La muncă vă (mai și) distrați;
3. Există un sistem pus la punct care demonstrează că îți pasă (și) de viețile personale ale angajaților companiei unde lucrezi;
4. Sunt angajați oamenii potriviți, nu doar pricepuți;
5. Angajații nepotriviți sunt rapid și elegant înlăturați din organizație;
6. Tu și colegii tăi sunteți implicați personal în activități de sprijinire a comunității în care vă aflați;
7. Nivelul de angajament al colegilor în activitatea organizației este măsurat în mod regulat, sunt create planuri de acțiune, iar rezultatele sunt comunicate;
8. Există un program robust de recunoaștere și recompensare a performanțelor profesionale;
9. Compania se angajează și execută un program serios de dezvoltare și instruire a tuturor angajaților;
10. Toți colegii tăi simt că sunt în companie pentru un scop, dincolo de fișa postului.Încearcă să dai o notă de la 1 la 10 (1 – la asta suntem praf, 5 – suntem pe brumul cel bun, 10 – suntem staruri rock) fiecăreia dintre afirmațiile de mai sus, în funcție de cum se potrivește aceasta în accepțiunea ta la actualul loc de muncă. Apoi, adună aceste note. Cât ți-a dat?
Iată cheia interpretării:
- 0–30 – Gândește-te la o schimbare în carieră;
- 31–50 – Nu te speria, există speranță;
- 51–75 – Ești pe drumul cel bun, ține-te de el;
- 76–90 – Consideră-te norocos;
- 91–100 – Pe bune? OK, te credem pe cuvânt.
Iată provocarea mea pentru toți cei care au plecat să profeseze în altă țară: calculați acest scor pentru ultimul loc de muncă. Nu știu de ce, dar am sentimentul că cei mai mulți nu vor fi atins 30%. Asta fără să însemne că lucrurile stau cu mult diferit pentru colegii lor rămași în țară. E drept, există nuanțe și percepții individuale. La fel cum sunt și privilegii. Valorile nescrise și nediscutate lasă loc interpretării evenimentelor prin prisma propriilor valori. Care diferă mult de la om la om. Nu este deloc sigur că în afara țării toate clinicile oferă context de peste 50 de puncte. Dar, destul de probabil că, în medie, oferă ceva mai mult decât aici. Din nou, nu sunt sigur nici de faptul că clinicile private primesc scoruri mai bune decât cele de stat. Poate că ar fi o sursă bună de cercetare.
Chestionarul de mai sus nu este o născocire a mea. Este rezultatul cercetărilor și experienței în managementul serviciilor de sănătate și consultanță efectuate de doi americani: Britt Berrett și Paul Spiegelmann. L-au numit Culture IQ. Îl găsiți și pe http://patientscomesecond.com
Intrigat de rezultat? Vrei să faci mai mult în direcția asta? O idee ar fi să citești cartea autorilor: Patients Come Second – Leading Change by Changing the Way You Lead. E o generoasă sursă de inspirație pentru oricine conduce o clinică sau un departament medical.
Să nu spui că n-ai știut!
Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice – Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.