O fi poate dificultatea de a crea un microclimat acceptabil fiecărui pacient internat în secţii cu prea mulţi pacienţi în aceeași încăpere sau poate dificultatea de a interveni prompt în contextul de maximă precauţie a unei secţii de terapie intensivă.
În urmă cu vreo câţiva ani le-am luat niște interviuri unor medici de terapie intensivă referitor la comunicarea cu pacienţii și aparţinătorii pe secţiile unde aceștia lucrează. Între altele, discutând despre așteptările aparţinătorilor cu o doctoriţă pe care o respect, aceasta mi-a relatat: „Ei vin, pun mâna pe pacient și, dacă îl simt rece, vin și ne spun asta, în condiţiile în care chiar este ultima grijă a pacientului respectiv. Eu chiar așa le spun”.
Nu știu cum, dar între multele subiecte discutate de noi atunci, asta mi-a rezonat în minte mult după aceea. O fi pentru că perspectivele medicului sunt mereu diferite (chiar dacă nu în esenţa lor, cum ar fi salvarea…) de cele ale familiei. O fi poate dificultatea de a crea un microclimat acceptabil fiecărui pacient internat în secţii cu prea mulţi pacienţi în aceeași încăpere sau poate dificultatea de a interveni prompt în contextul de maximă precauţie a unei secţii de terapie intensivă. O fi poate faptul că încă nu a existat o armonizare a înţelegerii despre ce este cu adevărat important pentru pacient în acel moment.
Oricum, este bine-cunoscut faptul că ceea ce este perceput ca fiind real este real în consecinţe. Adică, ceea ce aparţinătorul percepe ca fiind o neglijenţă sau nepăsare poate atrage după sine convingerea că a fost neglijenţă sau nepăsare cu tot ce poate decurge din asta din punct de vedere legal sau al reputaţiei.
O dezbatere publică recentă pe tema temperaturii într-un spital afectat de o tragedie mi-a readus în minte acea afirmaţie. Dacă totuși temperatura ambientală pentru pacienţi în general (nu doar în ATI) nu este doar un moft? Dacă totuși de ea depinde, într-o proporţie mai mică sau mai mare, succesul terapeutic? Dacă de ea depinde într-o proporţie mare moralul unui suferind și-așa căzut cumva? Și dacă de moral depinde destul de mult succesul terapeutic? Dacă sentimentul că cineva drag și grav bolnav a murit de frig bântuie mult timp un părinte sau o fiică afectată?
Cum ar fi dacă am considera ca fiind obligatorie adaptarea sistemelor de climatizare a spitalelor astfel încât temperatura să se poată încadra în zone de confort? Care spitale? Păi… toate. Așa nu ar mai fi nici măcar de conceput să vină pacientul cu aeroterma de acasă.
Partajează pe WhatsApp
Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice – Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.