”Be careful about reading health books. You may die of a misprint.” Mark Twain

Și pe vremea aceea încă nu se născuse nici Internetul și nici Olivia Steer.

De când cu polemica asta în jurul jurnalistei menționate mai sus am tras și eu cu ochiul să vad dacă iese fum fără foc: nu prea.

Am găsit pe prima pagină a blogului ei personal această poveste de adormit rațiunea națiunii. Ea îi spune de noapte bună. Probabil că o consideră atât de deșteaptă că nu a mai mutat-o de acolo de peste trei luni. Ca să rămână ca referință o voi reproduce la finalul acestui articol.

Încerc să redau pe scurt ceea ce această doamnă căreia, ca să mă mențin în atmosfera fantastică de dinainte de adormire, îi voi spune Spaima vaccinurilor, consideră dovezi irefutabile în favoarea cauzei pe care o reprezintă:

• Ia un exemplu din istoria timpurie a medicinei moderne, de pe vremea când încă nu se auzise de conflictul de interese și nici balaurului industrial farmaceutic nu ii crescuseră mai multe capete. Pentru că protagoniștii trăiau acum mai bine de 100 de ani ne sugerează că erau foarte corecți comparativ cu contemporanii noștri.
• Se ia cazul unui profesor care își argumentează aparent logic și legitim pentru acele vremuri pesimismul cu referire un tip de vaccin (anti-rabic) pe care îl dovedește cu cifre ca fiind ineficient, sau poate chiar periculos la sfârșitul secolului… XIX.
• Apoi, se trage o concluzie (de jurnalist bine documentat cu o gândire critică dezvoltată). Să cităm din Spaima vaccinurilor: ”Scrisoarea pe care tocmai ați parcurs-o e de la începutul secolului trecut, desigur (sper să-i apreciați nu numai valoarea istorică, de document, ci și conținutul obiectiv, bine documentat). Dar, pe fond, nimic nu s-a schimbat de-atunci.”

Hai nu mă-nnebuni! (Că nimic nu s-a schimbat de atunci!)

Combaterea rabiei este chiar un caz de succes în vaccinologie în întreaga Europă. Cazurile anuale de rabie la om din ultimii ani din Europa (fără Rusia) sunt numărate pe degetele de la mâini (la oameni în general dar și la animale în anumite țări). Vorbim de cazuri de rabie și nu decese. Băieții ăia răi care în principiu nu pot dormi de grija banilor contemporanilor lor și care vor să îmbolnăvească omenirea au conceput vaccinuri orale pe care le-au aruncat în zone unde trăiesc vulpi, practic, rezervorul natural de rabie. Astfel au ajuns la eradicarea rabiei terestre în majoritatea țărilor din Europa de vest și centrală, incluzând aici și Bella Italia profesorului de acum două secole:

„In most parts of Western and Central Europe rabies has been successfully controlled and eradicated. So far several countries such as Finland, The Netherlands (1991), Italy (1997), Switzerland (1998), France (2000), Belgium, Luxembourg (2001), the Czech Republic (2004), Germany (2008) and Austria (2008) have been declared as being officially free of terrestrial rabies. In 2009, Italy was re-infected by fox rabies and ORV is currently performed as a control measure.” (Sursa: http://www.who-rabies-bulletin.org/about_rabies/Control.aspx)

(Sursa: http://www.eurosurveillance.org/ViewArticle.aspx?ArticleId=575)

Nota: Mi-a luat mai puțin să demontez acest articol de geniu decât să îl parcurg. Verificați informațiile de sănătate din surse multiple.

 

(aici „povestea”)

Poveste de noapte bună…

Am recapitulat zilele astea o materie vastă, cea a vaccinurilor,  ca să pot sintetiza în cîteva postări viitoare informațiile apărute în reviste de specilitate, în corespondența privată a cîtorva medici cu coloană vertebrală sănătoasă, în cărți curajoase sau în scrisori deschise ale unor doctori onești care incriminează, scandalizați, practica inutilă și extrem de periculoasă a vaccinării.

Astă seară, am ajuns la scrisoarea deschisă împotriva vaccinurilor antirabice, redactată de medicul italian Carlo Ruala, profesor de igienă la Universitatea din Perusa, și m-am gîndit că ar fi un gest egoist să mă delectez de una singură cu ea. Aș vrea să v-o citesc și vouă. Ca pe o poveste de noapte bună. Are de toate. Monștri, un erou, drumuri inițiatice. Și pilde de viață lungă…

 

“Stimate Domnule Director al Jurnalului de Medicină din Paris, 
Soarta a patru persoane din Novarais, mușcați de același cîine turbat și morți de turbare, după ce s-au supus, conștiincioși, tratamentului antirabic al Institutului Pasteur din Milano, va da naștere, cu siguranță, îndoielilor asupra utilității inoculărilor antirabice. Ele nu servesc, desigur, la prevenirea dezvoltării turbării la individul mușcat de un cîine turbat și în care a pătruns  otrava turbării. Numeroasele vindecări cu care se laudă noile noastre institute antirabice sînt vindecări ale indivizilor mușcați la care turbarea nu s-ar fi dezvoltat niciodată, chiar dacă n-ar fi fost supuși inoculărilor antirabice, și numărul mic de insuccese, din fiecare institut antirabic, reprezintă exact numărul celor care au fost într-adevăr atinși de turbare și care ar fi fost morți cu sau fără inoculări antirabice. Aceasta este aprecierea cea mai blîndă ce poate fi făcută despre opera noilor noastre institute antirabice, căci am putea – nu fără dreptate – să ne întrebăm dacă vreunii dintre indivizii tratați nu au murit tocmai din cauza inoculării înseși, după cum urmează să demonstrez. 

În institutele noastre antirabice, sînt inoculați anual circa 3000 de indivizi mușcați. Moare circa unu la sută; ceilalți se vindecă toți. Asta este ceea ce spun  statisticile institutelor noastre antirabice, dar statisticile sînt o adevărată minciună publică și de aceea ar fi timpul ca faptele, așa cum sînt ele și cum sînt prezentate cu ajutorul cifrelor, să fie aduse la cunoștința publicului. 

Cum este posibil să se spună că în Italia sînt 3000 de vindecări de turbare pe an, cînd în Europa nu se produc, într-un an, nici măcar 1000 de cazuri de turbare? Turbarea este o boală foarte rară, încît nici unul dintre statele cele mai populate din Europa nu are un număr de morți care să atingă, în medie, o sută pe an. (…)
În Italia nu se cunoște decît statistica din 1881 pînă în 1886, înainte de implantarea institutelor noastre antirabice. În acești ani, se numărau în jur de 60 de decese pe an. După cum se vede, în Italia, implantarea institutelor antirabice avea ca scop salvarea acestor 65 de cazuri de turbare existente în medie în fiecare an. Ce s-a întîmplat după implantarea institutelor antirabice? Primul institut s-a ridicat exact la Milano, la puțin timp după invenția lui Pasteur, apoi un altul, la Torino, la sfîrșitul anului 1886; au urmat apoi cele de la Bolognia, Padova, Neapole, Palermo, Roma, Faenza și Florența. În 14 ani, din 1887 și pînă în 1900, numai Institutul antirabic de la Torino a efectuat 4896 cure antirabice, adică o medie de 350 pe an. Nu e curios să vedem că, deși media anuală a persoanelor atinse de turbare în toată Italia, înaintea implantării unor asemenea intitute, era de 65, numai Institutul din Torino raportează că 358 de persoane se vindecă de turbare (doar în Torino – s.a.), în fiecare an? Dar cel mai curios este faptul că, cu toate aceste vindecări numeroase (circa 3000 pe an în toate institutele), numărul persoanelor moarte de turbare în Italia a crescut deodată considerabil, după implantarea institutelor antirabice. Astfel, în Italia, au murit de turbare 103 indivizi în 1887, 106 în 1888, 118 în 1889, 75 în 1890, 97 în 1891, 83 în 1892, încă 83 în 1893, și 93, 53, 71, 102, 66, 80 și 63 în fiecare dintre anii cuprinși între 1894 și 1900, adică un total de 1193 de morți de turbare în 14 ani, adică o medie de 85 de morți pe an. Înainte de inventarea tratamentului antirabic, numărul mediu de morți pe an era de 65; odată cu implantarea noilor noatre insitute antirabice, pentru a-i salva pe cei 65 de indivizi pe an, descoperim că, din contră, numărul a crescut la 85. 

Iar acum o comparație mică: Anglia n-a vrut niciodată să audă de inoculări antirbice și nu a fost implantat vreodată, acolo, nici un Institut. Ea s-a limitat doar la a da dispoziții severe pentru utilizarea botnițelor pentru cîini și a obținut rezultatele următoare. Au murit de turbare în Anglia, în timpul acelorași 14 ani: 29 în 1887, 14 în 1888, 30 în 1889, 8 în 1890, 7 în 1891, 6 în 1892, 4 în 1893, 13 în 1894, 20 în 1895, 8 în 1896, 6 în 1897, 2 în 1898, 0 (zero) în 1900, adică 147 de morți, cu o mortalitate medie de 10,5 morți pe an. 

Deci, în Italia, pentru a salva de la moarte circa 65 de persoane pe an, au fost create nouă noi instituții antirabice, în care au fost inoculați în fiecare an 3000 de indivizi, chinuindu-i timp de 20 de zile cu inoculări foarte dureroase și făcînd familiile sau comunitățile să cheltuiască sume considerabile de bani pentru a obține, apoi, o creștere cu o treime a numărului de morți, în timp ce în Anglia, dimpotrivă, fără a chinui pe nimeni, fără a cheltui nimic, ci pur și simplu luînd măsuri severe pentru utilizarea botnițelor, mortalitatea din cauza turbării a fost diminuată pînă la punctul în care a fost adusă la zero. Acestea sînt faptele pe care le predau de mulți ani în lecțiile mele de igienă la Universitatea din Perusa și la Istitutul Experimental de Agricultură. Mă întreb daca nu este vremea ca ele să fie luate în considerare” . 

Scrisoarea pe care tocmai ați parcurs-o e de la începutul secolului trecut, desigur (sper să-i apreciați nu numai valoarea istorică, de document, ci și conținutul obiectiv, bine documentat). Dar, pe fond, nimic nu s-a schimbat de-atunci.

Mai multe, mîine.

Noapte bună!

 

Copiază URL articolPartajează pe FacebookPartajează pe WhatsApp