Am fost zilele trecute sa ma intalnesc cu un cardiolog cu o buna reputatie si realizari deosebite din Romania care lucreaza intr-un spital emblematic pentru capitala tarii. Il asteptam in fata sectiei de terapie pentru coronarieni. Alaturi, un medic foarte tanar, relaxat discuta in fata cabinetului asistentei sefe cu personal medical (nu cunosc cine erau si ce rol aveau in economia spitalului).
Medicul spune cu glas tare si cu un ton de „fapt divers”:
-A murit cutarescu si a mai murit si cutarica.
Apoi a urmat replica unei doamne/domnisoare din grup
-Banuiesc ca acum va rebui sa mergem la parastas, nu?
Dupa care au umat cateva hohote si chicoteli.
Sa nu fiu inteles gresit. Nu vreau sa pun intr-o lumina proasta profesionistii acelui loc; sunt convins ca acolo, sunt pacienti care zilnic isi gasesc o a doua sansa la viata. Cred ca lupta zilnica si repetata cu doamna cu coasa ii poate injecta pe unii cu o usoara doza de sarcasm. Dar imi este greu sa ma pun in situatia unui apropiat al unuia dintre defunctii mentionati in caz ca acesta ar fi auzit intamplator acel dialog. Nici macar in pielea unui apropiat al unui alt pacient inca in viata internat in acea sectie. Mi-ar fi greu sa ma abtin sa nu o iau personal. Mi-ar fi greu sa nu ma gandesc ca oamenilor in care imi sta toata neadejdea de a-mi salva o fiint draga nu le pasa. Si ca pentru ei un pacient (si posibil un esec de tratament) ajunge sa fie doar subiect de bascalie.
Si toate acestea pentru ce? Pentru un amuzament ieftin de culoar! Merita oare sa compromiti o reputatie atat personala cat si de spital, de clinica de breasla medicala pentru atata lucru? (In paranteza fie spus, nu este deloc de mirare o astfel de atitudine intr-o tara condusa la toate nivelurile de sarcasm si misto ieftin).
Cred ca sefii de clinici ar trebui sa se considere responsabili si de stabilirea unei conduite si a unui exemplu de atitudine fata de pacientii si apartinatorii care vin in spital.
Poate ca daca as avea probleme cardiace si ar trebui sa fiu internat ar trebui sa ma consider tehnic norocos ca as ajunge in acea sectie. Stiind ceea ce stiu acum insa, as fi probabil devastat emotional.
N.B. Liber la comentarii celor care vor spune ca medicii care vorbesc asa o fac pentru ca sunt prost platiti. Vezi video mai jos.
KINDNESS IS FREE! (Tom Peters)
Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice - Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.
Partajează pe WhatsApp
S-ar putea interpreta ca medicii si cadrele medicale sunt obisnuiti cu decesul pacientilor in stare critica si de aceea au avut asemenea reactie. Totusi, consider ca respectul celui decedat tine de cei sapte ani de acasa, de empatizarea cu familia acestuia , de bunul simt. Lucrez intr-o sectie de oncologie, ca psiholog, si aici se intampla sa vezi aproape zilnic disparitia unui pacient, poate la care te astepti mai putin sa ‘ se duca ‘ . Un ‘D-zeu sa-l odihneasca ‘ e cel mai potrivit. Nu pot intelege cum acei medici au ras, chiar singurul sentiment de ….sa-i spun ‘multumire’ in aceste situatii poate fi considerat faptul ca acei pacienti au scapat de suferinta, si moartea e o usurare pt. ei. E regretabil ca se intampla astfel de situatii in spitale de renume in tara, dar sub nici o forma nu tine de proasta remunerare ci de proasta crestere .
Apreciez concluzia dumneavoastra si multumesc ca ne-ati raspuns. Mai mult decat atat, cred ca proasta crestere trebuie tinuta in frau de un mediu profesional cu reguli si cultura de tipul: „aici, asa ceva nu se face„. Cred ca ar trebui introdus un mecanism care sa aminteasca personalului frecvent ce pot face si ce nu ce pot spune si ce nu in diverse situatii practice.
Atitudinea tanarului „vindecator” este specifica pentru media „de aur” a medicinii romanesti. Sunt discipolii cinici ai unor maestri cinici, trec suveran pe culoare rotindu-si arogant stetoscoapele si adreseaza din varful buzelor raspunsuri catre pacienti, denumiti generic mamaie sau tataie. Sau taica si muica la olteni. Trist dar adevarat! Ii vad zilnic in actiune in spitalul in care lucrez si unde ma simt din ce in ce mai mult ca in padurea Sherwood. Unde gasca lui Robin Hood jefuieste laolalta bogati si saraci iar sagetile sarcasmului si nepasarii zboara in toate directiile. Cred ca o sa migrez in tabara serifului de Nottingham! Macar acolo nu o sa am parte de prefacatorie!
Ai putea scrie cu lejeritate satira! M-a amuzat (si deopotriva intristat prin realismul ei) aceasta retorica.