Am văzut în articolul de săptămâna trecută că nu este nevoie ca medicul și pacientul să fie în aceeași cameră pentru a avea o interacţiune bazată pe compasiune.
Majoritatea comportamentelor care inspiră încredere în consultaţia clasică fac același lucru și în telemedicină. Practic, singurul care lipsește cu desăvârșire în noul context este contactul fizic.
Astfel, în ambele tipuri de consultaţii este o bună idee ca:
– Medicul să se prezinte;
– Să menţină contactul vizual (aici contactul cu camera video) atunci când vorbește;
– Medicul să arate îngrijit și la fel și mediul său de lucru;
– Să comunice clar anunţând în avans ce intenţionează să facă;
– Să fie atent la limbajul corpului, mai ales la limbajul propriului corp;
– Să nu întrerupă;
– Să evite alte interacţiuni cu personalul sau la telefon;
– Să nu grăbească lucrurile sau să dea impresia de detașare pe modelul consacrat deja „it’s just business”.
În mod evident, dacă ar fi fost atât de simplu toată lumea ar fi preferat online-ul. Dar nu este. Oamenii sunt diferiţi și nu interacţionează toţi la fel.
Vor fi pacienţi care vor prefera telemedicina cel puţin în anumite circumstanţe așa cum vor fi pacienţi care vor prefera întotdeauna consultaţiile clasice.
Însă între medic și pacient există mereu o asimetrie: medicul este medic zilnic, un număr mare de ore, în vreme ce pacientul este pacient doar din când în când.
Medicul s-a pregătit ani buni să devină medic în vreme ce pacienţii au devenit pacienţi pe nepregătite. Din aceste motive, responsabilitatea succesului intervenţiei în telemedicină cade mai degrabă în ograda medicului fără să îl scutim însă pe pacient de orice contribuţie.
Medicina este doar un instrument pe care medicii îl au la dispoziţie mai nou pentru a face ceea ce au învăţat. Și, ca orice instrument, are modul său de utilizare. Referitor la compasiune în telemedicină, medicii ar mai putea lua în calcul următoarele:
– Decizia de a se conecta cu empatie/compasiune prin căutarea activă a oportunităţilor de conexiune la nivel emoţional precum și personalizarea interacţiunii și adaptarea ei la momentul curent.
– Evaluarea emoţiilor de fond ale pacientului prin invitarea acestuia să vorbească despre ele. La fel și în privinţa nevoilor și a valorilor pacienţilor.
– Eliminarea sau ignorarea voluntară a tuturor factorilor care distrag atenţia de la consultaţie, fie ei chiar
interni.
– A fi permanent prezent în cadrul consultaţiei: postură deschisă, aplecare înainte, „contact vizual”.
– A asculta chiar mai bine decât faţă în faţă, conexiunea online poate să nu fie tocmai bună de aceea este importantă sumarizarea celor auzite.
– A nu întrerupe. Gestul de a întrerupe în astfel de circumstanţe (mai ales că frecvent există un defazaj al sunetului) este mai iritant decât la comunicarea faţă în faţă.
– Medicii să-și ia timp pentru ei înșiși între consultaţii. Consultaţiile la distanţă pot fi mai solicitante.
Consultaţia la distanţă nu este mai bună sau mai rea decât cea cu care ne-am obișnuit. Este doar diferită. Să fie deci diferită în bine.
Partajează pe WhatsApp
Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice – Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.