Eroul de lângă tine

  Trăim într-o lume care divinizează eroii sau faptele eroice. Avem nevoie de eroi care să inspire valori morale şi să ofere aspiraţii oamenilor „mărunţi“. În baza acestor valori şi aspiraţii, societatea capătă direcţie, trece de la o stare fluidă la o structură cristalină specifică, previzibilă, cu identitate. O societate cu direcţie este o societate care progresează.
   Pe de altă parte este greu să afişezi atâţia eroi naţionali pe câţi oameni compun o anume societate. Este greu să afişezi fie şi un singur procent cu asemenea eroi. Şi cum în medicină eroismul este rezervat marilor chirurgi, ce rămâne medicilor de familie? Imaginaţi-vă un breaking news cu un medic de familie despre care să spună că îşi tratează cu multă demnitate, respect şi profesionalism toţi pacienţii, că se ocupă de prevenţie, că s-a încadrat perfect în bugetul alocat de CNAS, că nu cultivă interesele altora pe seama pacienţilor lui sau a buzunarului lor, că este la zi cu raportările şi că are relaţii de invidiat cu o seama de medici de alte specialităţi din târgul său. Spectatorii au adormit deja la jumătatea frazei. Şi, dacă prima pagină este pentru alte profesii sau pentru alţi medici, cu medicul de familie cum rămâne?
   Părerea mea este că, dacă societatea are nevoie de eroi naţionali pentru cele enumerate mai sus, ea trăieşte prin sutele de mii de eroi locali. Nu va veni niciun erou naţional să se ocupe de educaţia copilului tău la şcoala unde activează. Este nevoie de un dascal împăcat cu destinul său de erou al propriului destin. Nu-mi amintesc de un erou agricol, dar cel care a însămânţat, udat, plivit şi care s-a abţinut să toarne zeci de chimicale în gustoasa mea salată verde pentru câţiva arginţi este eroul meu. Poţi merge la Marriott sau Hilton, unde vei găsi servire standard pe mulţi bani, sau poţi susţine o familie de oameni decenţi care te primesc cu toată căldura în pensiunea lor, clădită cu multe datorii, la marginea unei poieni. Ei sunt, în felul lor, nişte eroi locali. Este grozav că sunt medici care fac minuni dumnezeieşti prin sălile de operaţie, dar cei mai mulţi avem nevoie de cineva care să ne ghideze în micile şi desele hopuri de sănătate pe care le traversăm şi care să ne răspundă măruntelor noastre întrebări de-a lungul transformărilor din viaţa noastră. Ei sunt medicii de familie, eroii de lângă noi. Aceştia, indiferent de profesie, sunt cei care ne inspiră cu adevărat copiii să facă ceva măreţ în viaţa lor, ei sunt cei care ne fac viaţa frumoasă în mod direct.
   A profesa cu suflet, cu valori şi cu valoare profesia de medic de familie este suficient ca aceştia să fie eroii de necontestat ai pacienţilor, a căror încredere au câştigat-o. A preveni boli sau complicaţii, a vindeca, atunci când se poate, a îndruma, atunci când este nevoie, a proteja, atunci când încă se mai poate, a alina, atunci când multe nu mai sunt de făcut, a vedea cum oameni dragi de care ai grijă se duc şi iar se duc este mai mult decât eroic.
   Dar cine spune că medicii de familie nu pot fi şi eroi dincolo de atât? Ştiu un medic care, prin blogul său şi printr-o seamă de filmuleţe video, face educaţie mămicilor cu copii mici din toată ţara. Altcineva a creat o platformă de informare care sună ora exactă pentru oricare medic de familie din ţară. Un altul a înfiinţat un grup special de lucru în ideea de a modifica legislaţia şi a abilita medicii de familie să lucreze dincolo de graniţele pe care alţii, mai lacomi, le-au trasat în jurul lor. Ei sunt cei care schimbă regulile jocului şi sunt un alt fel de eroi. Vrei şi tu? Dacă da, fă-ţi un plan ţinând cont de următoarele:
  Alege schimbarea ta. Acel lucru pe care fie că nu-l mai tolerezi, fie reprezintă un nou punct cardinal pe harta de navigaţie a medicilor de familie. Sau a pacienţilor lor. El va fi unul dintre lucrurile măreţe cu care te vei identifica atunci când vei fi întrebat cine eşti tu. „Sunt medicul care a făcut acest lucru grozav.“
  Defineşte-ţi succesul. Scrie cum va arăta momentul în care cauza ta a fost împlinită. Mai ales cine şi cum se va bucura de aceasta. Vizualizarea este necesară pentru a te ţine pe drum atunci când vor apărea bifurcaţii.
  Creează-ţi rutinele. Drumul către succes este rezultatul unor reflexe câştigătoare dezvoltate în mod conştient. Asta te va ajuta să îţi identifici automat oportunităţile şi să acţionezi reflex, fără să stai prea mult pe gânduri. Spre exemplu, dacă vaccinarea este misiunea ta, te vei trezi întrebându-ţi pacienţii sau colegii despre vaccinare, fără să vrei. Şi caută-ţi aliaţi cu orice ocazie.
  Întâmpină rezistenţă. Pe drumul tău se vor găsi destui să îţi pună beţe în roate. Anticipează şi fii pregătit să răspunzi în aşa fel încât să îţi faci noi aliaţi. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine.
  Monitorizează-ţi progresul. Singurul lucru care te va ţine pe drum este constatarea faptului că înaintezi. Caută să îţi creezi instrumente care să îţi spună cu ce viteză te deplasezi în direcţia dorită.
   Vă doresc succes şi vă invit să împărtăşiţi cât mai multe poveşti cu medici de familie eroi.
Articol publicat in Viata Medicala, 1301, 1302
Partajează pe WhatsApp

Lasă un comentariu