Am participat si am discutat cu participanti la diferite simpozioane in cadrul Conferintei nationale a Societatii Romane de Dermatologie de la Cluj.
Cred tot mai mult ca vorbitorii au nevoie sa isi reconsidere atitudinea fata de mini-„cariera” lor de vorbitori. In ce sens?
In primul rand, ar trebui sa ii considere clienti pe colegii lor, participantii din sala si apoi pe organizatorii simpozionului cu pricina. Poate parea putin limitativ, desigur ca unele companii se vor grabi sa spuna ca nu vor sa cedeze controlul insa doar asa iti construiesti credibilitatea pe termen lung. Prin urmare, risti sa ai mai putine contracte. Insa, odata stabilita reputatia de vorbitor vei intalni clienti care vor face concesii de toate felurile si veti incheia parteneriate mai roditoare. Mai putin ajunge sa insemne mai mult; contraintuitiv, nu?
In al doilea rand, nu sari peste interesul audientei. Indiferent cat de mare este numele organizatorului din spate, colegii tai sunt si ei destepti si inteleg foarte bine cand li se ofera valoare sau cind li se serveste o spalare pe creier. Si pleaca dezgustati; vrei sa iti asociezi numele cu dezgustul lor? Nu folosi pilejul ca sa aduni date pentru firme ci ca sa oferi valoare (intai directie si apoi informatie) audientei. Fa-ti „panele” de medici pe care sa-i suni inainte de a-ti schita prezentarea, intreaba-i despre ce vor sa auda si apoi citeaza-i in timpul prezentarii. Simplu.
Si in al treilea rand, nu lasa totul pe seama companiilor: structura prezentarii, continutul, reprezentarea grafica in Powerpoint… Mai ales imaginile proiectate. Cauta sa fie frumoase. Designul conteaza mai mult decat iti poti imagina. Lipsa de control se vede si nu este apreciata.
Multumita circumstantelor actuale, nu este greu sa fii vizibil ca vorbitor insa necesita ceva autodisciplina. Succes.
Partajează pe WhatsApp
Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice – Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.