Colectiv și sfârșitul relativității în administrarea dezastrelor

M-am abținut să fac comentarii despre acest subiect, altfel foarte important pentru breasla medicală. Am avut destulă informație la cald dar prea puțină și prea puțin relevantă informație la prima mână. În plus am fost destul de mâhnit și mi-a fost foarte greu să dezvolt subiectul știindu-l pe Cezar în stare critică. Cezar este un amic cu care am fost în două ture cu bicicleta și cu care ar fi urmat să fac o alta la patru zile după accident. Acum Cezar este mai bine, internat la un spital din Graz, unde face progrese notabile.

Și acum mă voi abține să discut despre vinovați, incapabili, răuvoitori, incompetenți…

Am să mă refer aici doar la un lucru. Cred că relativitatea este fascinantă în multe dintre fețele sale. Însă în administrarea situațiilor critice în medicină ea poate deveni păguboasă. Discuții de genul suntem competenți sau nu, suntem echipați corespunzător sau nu, avem sau nu ce ne trebuie ca să vindecăm pacienții în stare critica nu ar trebui să mai existe.

As vrea să trăiesc în țara în care autoritățile pot să spună: avem resurse, capabilități și capacitate de a trata x pacienți în stare critică (în arsuri mari sau o altă patologie…) după cum urmează: X la Bucuresti, Y la Cluj, Z la Timișoara, W la Văscăuți… (Ulterior vom putea avea o discuție serioasă dacă este suficient sau cât de mult ar putea fi suficient). Apoi mi-aș dori ca în țara aceea să știe cineva foarte clar când acele resurse, capabilități și capacități sunt depășite și să știe ce va face într-o astfel de eventualitate. Este posibil ca nici New York să nu aibă capacitate suficientă ca să administreze un număr de răniți egal cu cel al catastrofei din capitală. Nu vei ști niciodată în ce situație vei fi pus, care este un număr îndestulător de pacienți pentru a căror tratament simultan să te pregătești. Poți însă imagina un plan în care să poți face față demn/onorabil unora dintre cele mai neașteptate și mai umilitoare situații. Ce am fi făcut  dacă acest incendiu ar fi fost de exemplu în Zalău și nu în București?

Fără sentimentalisme! De nici un fel. Ca la aeroport in caz de overbooking: avionul e plin, mergeți acolo și veți fi îndrumat ce urmează să faceți ca să ajungeți la destinație. Nimeni nu-și pune problema că ar mai intra doi pasageri în cală și încă trei pe scară sau că e o situație specială și, în ultimă instanță, i-ar putea ține stewardesa în poală iar lor ar putea chiar să le placă.

Ce poți face tu?

  1. Înțelege ce capacitate, capabilități și resurse ai.
  2. Luptă ca acestea să crească în permanență.
  3. Recunoaște când cele de mai sus sunt depășite (ele sunt depășite, nu tu ești depășit). Fii pregătit cu o soluție demnă. Demn înseamnă ca pacientul să iasă bine și nu orgoliul tău!
Nicolae-Iordache Iordache (462 Posts)

Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice - Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.


Partajează pe WhatsApp

Lasă un comentariu