- Au plecat colegi din țară pentru că chiar „nu era loc” pentru ei și nu aveau cum să supraviețuiască! Dintre cei care trăiesc acum o viață prosperă, mulți au făcut sacrificii uriașe și pe termen lung: unul dintre ei menționa că a avut doar trei concedii de câte o săptămână timp de zece ani.
- Mi s-a confirmat în câteva rânduri că (ceea ce spunea doctorul Marius Uscatu) adevărata medicină se învață afară, cel puțin în disciplinele chirurgicale. Restul sunt excepții.
- Că pentru a avea medici în viitor, statul, societatea și facultățile de medicină vor trebui să conlucreze pentru a crea „cutiuțe” atractive pe care viitorii medici să și le dorească și să se pregătească pentru a le ocupa și să le obțină pe merit. Acestea vor trebui să le recompenseze îndeajuns eforturile.
- Că performanțele academice pot fi un prezicător relativ bun pentru evoluția profesională nu însă și pentru o viață mai fericită.
- Că mulți dintre medicii rămași să profeseze în țară resimt ca pe o adevărată dramă și din ce în ce mai frustrant contextul în care ei activează: din ce în ce mai birocratizat, cu resurse tot mai puține, cu sentimentul lipsei de recunoștință din partea societății în general și a celor pe care îi întâlnesc în particular.
- Am reușit să vorbesc cu toți cei care mi-am propus. Majoritatea au fost cei din cercul apropiat atunci.
- Din păcate nu am reușit să-i rețin și să discut cu majoritatea celor pe care nu-i cunoșteam chiar dacă, prin realizările lor, mulți se dovedeau a fi interlocutori interesanți.
- Că nu își cunosc colegii. Că discuțiile lor cotidiene sunt mai degrabă profesionale decât colegiale. Un prieten ortoped a descoperit cu această ocazie că anestezista cu care lucrează în fiecare zi îi este colegă de an. Un altul a descoperit că lucrează cu cinci colegi în același spital și habar nu avea. Posibil să fie chiar mai mulți, el se referea doar la cei prezenți.
- Că medicii pot tine discursuri frumoase, excepționale pe alocuri. Oricum, mult peste ceea ce vedem în mod curent la congresele și simpozioanele lor. Nu teama de a vorbi în public îi retine ci capabilitatea de a fi relevant. Atunci când subiectul este propria lor persoană (bine cunoscut de ei și relevant în contextul evenimentului) discursul curge ușor, cu umor, emoție și multă simțire. Ceea ce îmi dă apă la moară că am scris o carte bună: RePrezintă! – De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate
- Că în general participanții apreciază efortul organizatorilor și chiar afirmă asta! Asta fără să însemne însă că își doresc să se implice și să îi ajute pentru evenimente ulterioare. Par mai degrabă bucuroși/norocoși că au găsit rețeta pentru o astfel de satisfacție și pun și mai multă responsabilitate în cârca acestora.
Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice – Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.