Zile de naștere – cum să folosești tehnologia pentru a ști când să urezi persoanelor importante pentru tine „La Mulți Ani!”?

Mediile de comunicare moderne au lărgit mult rețeaua de cunoștințe a unei persoane. Articolul de față răspunde la o singură întrebare: „Cum să folosești tehnologiile pentru a ști când să spui «La mulți ani!» persoanelor importante din viața ta?”.

  • Primul sfat este să folosești o soluție de back-up, chiar dacă aparent nu ai nevoie de ea. Intri pe Facebook pe profilul unei persoane, vezi data nașterii. Vei zice, poate „OK, nu am cum să nu spun «La mulți ani!» persoanei, pentru că suntem conectați, are data nașterii afișată, și intru zilnic să văd cui să urez cele cuvenite. Totul va merge perfect”. Din păcate, nu toate merg perfect tot timpul. Sunt două motive mari: (1) Persoana, din motive proprii, poate să aleagă să ascundă data nașterii pe Facebook și (2) E posibil ca în ziua respectivă să fii plecat, și să nu verifici pe mobil sau să nu ai semnal Internet, sau să nu verifici, din alte motive, pagina de Facebook dedicată zilelor de naștere. Îți dau două soluții mult mai bune: (1) Folosește Google Calendar, cu memento recursiv în fiecare an, și reminder trimis pe email atât în ziua evenimentului, cât și cu o zi sau două înainte sau (2) Folosește Birthday Alarm, un site pe care îl folosesc de mult timp, și am încredere că nu va dispărea prea curând. Apoi setează ca reminder să primești notificare în ziua evenimentului și o zi sau două înainte. Dacă folosești una din soluțille acestea, ar trebui să ai un grad mai mare de încredere că vei ura „La mulți ani!” când se cuvine.
  • Al doilea sfat – fă periodic back-up la back-up. În Google Calendar poți exporta calendarul. În Birthday Alarm poți salva pagina cu toate zilele de naștere ca HTML.
  • Mai departe – fă o listă cu persoanele cărora să le spui „La mulți ani!”. Criteriile pot fi variate, în principal persoane apropiate ție, poate familie, prieteni, vechi colegi și cunoștințe. Pentru fiecare din ele, încearcă să găsești data nașterii. Folosește-te în primul rând de Facebook, dar mergi mai departe de atât – LinkedIn, Google Plus, Skype – pe fiecare din locațiile acestea poți găsi zile de naștere. Pe Facebook, verifică și lista de mesaje trimise, alege să vezi și funcția „See Friendship” pentru a vedea dacă acum ceva ani i-ai urat persoanei „La mulți ani!”.

Notă: sunt conștient că o persoană care primește de ziua sa sute de mesaje e posibil să fie neplăcut impresionată, la gândul că ar trebui poate să și răspundă la ele într-un fel. Unii oameni preferă să își ascundă ziua de naștere de pe Facebook pentru a nu fi asaltați de mesaje de ziua lor. De gestionat cu dreaptă socotință.

♥☼♫ Grietje Haitsma ♫☼♥, Happy Birthday, Irene! - https://flic.kr/p/7qLrMY

♥☼♫ Grietje Haitsma ♫☼♥, Happy Birthday, Irene! – https://flic.kr/p/7qLrMY

Olivian Breda (93 Posts)

Olivian Breda este Internet marketer din 2006, și lucrează în domeniu ca freelancer din 2009. Se ocupă de audituri de site-uri, atât pe partea de SEO (optimizare pentru motoarele de căutare), cât și legat de uzabilitate (experiența vizitatorilor pe site-uri). Face, de asemenea, implementări de site-uri pe platforma WordPress. Ca experiențe secundare, învață de multe lucruri, chiar dacă nu sunt în activitatea lui de bază – trimitere de newsletter-e, gestionare prezență pe rețele sociale, copywriting, organizare evenimente, training-uri. A urmat în liceu un profil informatic, o facultate de afaceri internaționale (ASE București) și un masterat în comunicare și relații publice (SNSPA București). Pe partea medicală a colaborat cu CisoDental.ro pentru realizarea site-ului și pentru promovare. Ulterior, pentru DeltaHospital.ro s-a ocupat de partea de SEO și uzabilitate.


Trimite comentariu