Cum pornește PC-ul tău?

Întrebarea poate părea puerilă – „apăs pe buton și pornește” sau chiar „nu îl opresc niciodată”.

Eu însă estimez următorul scenariu – pornești PC-ul, aștepți un pic să pornească și Windows-ul, te așezi la PC, apoi lansezi două-trei programe de care ai nevoie în fiecare zi.

Întrebarea mea ar fi, așadar – nu ai vrea ca la pornirea PC-ului tău să pornească automat acele programe? Nu ai vrea să intri direct „în pâine”?

Mai mult, dacă oprești unele programe, nu ai vrea să reiei lucrul de unde ai rămas? Hai să dau niște detalii despre asta.

Cum faci ca la pornirea Windows-ului să pornească automat anumite programe?

Soluția este să cauți în Programs folderul Start-up. În Windows XP, Vista, 7, găsești folderul în meniul Programs. Te duci acolo, copiezi programele care vrei să pornească automat. În Windows 8 faci așa.

La mine, folderul așa, acestea sunt programele pe care am ales eu să le lansez la fiecare pornire a PC-ului:

srtartup folder

Cum faci ca ferestrele de Windows Explorer să se deschidă automat cu cele pe care le aveai deschise la închiderea calculatorului?

Scenariul e așa – lucrezi în Windows Explorer, deschizi niște folder-e. Se face târziu, oprești PC-ul. Cum faci, însă, să se deschidă aceleași folder-e dimineața, când dai drumul la PC?

Soluția e să mergi la Tools => Folder Options și să bifezi o opțiune:

folder options

check

Te uiți la un film. Oprești filmul. Dai drumul din nou la film. Cum faci să vezi filmul exact din locul din care ai rămas?

Soluția e să folosești BS Player cu următoarea setare:

bsplayer

Există soluție, mai tehnică, și pentru VLC.

Te uiți la un film pe YouTube. Oprești filmul. Dai drumul din nou la film. Cum faci să vezi filmul exact din locul din care ai rămas?

Soluția e să dai pauză filmului apoi click dreapta pe film și opțiunea aceasta:

youtube

Copiezi linkul sau îl adaugi ca bookmark, și îl deschizi ulterior.

Cu ce te ajută toate astea?

Teoretic, câștigul cel mai mare e cel de la pornirea Windows-ului, când câștigi cele câteva secunde/minute zilnice de pornit programul.

Olivian Breda (93 Posts)

Olivian Breda este Internet marketer din 2006, și lucrează în domeniu ca freelancer din 2009. Se ocupă de audituri de site-uri, atât pe partea de SEO (optimizare pentru motoarele de căutare), cât și legat de uzabilitate (experiența vizitatorilor pe site-uri). Face, de asemenea, implementări de site-uri pe platforma WordPress. Ca experiențe secundare, învață de multe lucruri, chiar dacă nu sunt în activitatea lui de bază – trimitere de newsletter-e, gestionare prezență pe rețele sociale, copywriting, organizare evenimente, training-uri. A urmat în liceu un profil informatic, o facultate de afaceri internaționale (ASE București) și un masterat în comunicare și relații publice (SNSPA București). Pe partea medicală a colaborat cu CisoDental.ro pentru realizarea site-ului și pentru promovare. Ulterior, pentru DeltaHospital.ro s-a ocupat de partea de SEO și uzabilitate.


Trimite comentariu