Pacientul de altădată a dispărut. Ce s-a întâmplat cu medicul de altădată?

     Sfârșitul de secol XX a adus schimbări semnificative pentru relațiile dintre jucătorii implicați în actul medical modern. Pacientul nu mai este un receptor pasiv al deciziilor medicului referitoare la conduita terapeutică de urmat, ci beneficiarul unor drepturi clar statuate în privința alegerii metodelor de diagnostic și tratament – care îi sunt oferite și nu impuse. Figura paternală a medicului care știe ce este mai bine pentru pacient a lăsat locul unui consultant ce oferă cunoaștere și sfaturi, dar care, în cele din urmă nu mai sunt de necontestat. Relația medic–pacient s-a transformat dintr-una bipolară, verticală și paternalistă, către una mai colectivă (prin implicarea mai multor specialiști, a unei echipe), orizontală și mai adaptată relațiilor dintre adulții societăților democratice.*
     Cum s-a întâmplat asta? Treptat. Ce a contribuit la acest rezultat? Să vedem. Pacientul modern este mai (dez)informat. Poate prost informat. Dar, în mod cert, mai mult decât oricând în istorie, informația medicală (de toate genurile și calitățile) a sărit departe de manualele de medicină. Pacienții o accesează prin mijloacele lor și o trec prin propriile filtre și valori. Apar curente de opinie, unele pe placul medicilor, altele disprețuite. Fiecare curent are lideri de opinie (adeseori medici) și prozeliți. În consecință, tot mai mulți pacienți devin mai interesați să înțeleagă ce li le întâmplă și să participe la deciziile privind investigațiile și tratamentul de urmat. Firește că sunt variații mari în ceea ce privește exprimarea acestui interes, la fel cum și capacitatea de înțelegere a contextului clinic poate fi mai mică sau mai mare, mai pe placul clinicianului sau dimpotrivă.
     Pacienții acestor vremuri sunt tot mai suspicioși si mai neîncrezători. Deși majoritatea medicilor se simt lezați de acest aspect (în orgoliul propriu, profesional sau personal), este important să înțeleagă că suspiciunea pacienților are cel mai adesea legătură mai degrabă cu experiențe personale din trecut, independente de persoana medicului sau de actul medical prezent. De exemplu, unii oameni cred că toată lumea are ceva cu ei sau dorește să le ia banii fără să facă nimic în schimb. Este firesc ca atitudinea să fie aliniată cu aceste credințe mai degrabă decât să se conecteze cu eforturile echipei medicale, cel puțin într-o primă instanță. Intervențiile mass-media, cele care au contribuit masiv la instalarea acestor sentimente, cumulate cu o comunicare inconsecventă, inconsistentă și defectuoasă a corpului medical au adus în fața societății o parte din (frecventele) erori medicale și deviații de la ceea ce societatea consideră acceptabil în comportamentul personalului medical. Cadrul legal și, odată cu acesta, practica legală au început să încline în favoarea pacienților și, consecutiv, în defavoarea instituțiilor sau personalului medical. Acest aspect încurajează unii pacienți să „împrumute“ un comportament litigios sau chiar arogant.
     În ciuda acestor schimbări, corpul medical din România a fost destul de puțin receptiv și, în afara câtorva eforturi individuale și inițiative private, nu există o strategie formală a vreunui organism medical profesional, de adaptare la noul context. Comunicarea și atitudinea în interacțiunile cu pacienții au fost lăsate liberului arbitru, conștiinței și propriei înțelegeri a fiecărui medic. Pacientul de altădată a dispărut, dar medicul de altădată încă mai dăinuie prin spitalele și cabinetele din România. Din păcate, el încă mai dăinuie și pe la catedrele facultăților de medicină sau prin birourile de conducere ale societăților profesionale.
     Ce ar fi de făcut? Recunoașterea formală, de către Colegiul Medicilor, a noului context și, în consecință, specificarea atitudinilor dezirabile în fața noului pacient, precum și întărirea importanței comunicării în contextul practicării medicinii moderne. Crearea unor ghiduri practice de comunicare medic–pacient, pe de o parte, dar și în interiorul corpului medical sau față de alți contribuitori la asigurarea sănătății în România, pe de alta. Odată cu acestea, crearea de limite clare pentru inacceptabil și mecanisme de recunoaștere și limitare a inacceptabilului. Aducerea comunicării în prim-planul activităților de educare și pregătire continuă a personalului medical în toate universitățile și colegiile cu specific medical, precum și la nivelul societăților profesionale.
     Poate părea deopotrivă târziu și dificil de implementat. Probabil că multe dintre victimele atitudinilor și comunicării neadaptate la realitățile momentului sunt îndreptățite să creadă asta. Dar un proverb chinezesc spune așa: Cel mai bun moment pentru a planta un copac este acum douăzeci de ani; al doilea cel mai bun moment este astăzi. Sunt multe țări care au trecut prin acest proces cu doar 10–15 ani în urmă. Putem recupera. Să nu uităm că, dacă astăzi suntem sănătoși, mâine noi sau apropiații noștri vom ajunge să batem la ușa unui medic necunoscut. Cum ne-am dori ca el să se poarte? De aici trebuie să construim.
*Lázaro J, Gracia D. The doctor-patient relationship in history. An Sist Sanit Navar. 2006;29 Suppl 3:7-17
Acest articol a fost publicat în numărul 42 (1396) al săptămânalului personalului medico-sanitar Viața Medicală în rubrica Examenul Oral.
Nicolae-Iordache Iordache (348 Posts)

Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice – Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.


Trimite comentariu