Doua comentarii care care m-au lovit drept in plex

O poveste ca o urare de weekend frumos.

Am fost ieri la un eveniment al prietenului meu Doru Mircea la care au participat multi tineri, majoritatea nascuti in perioada (considerata de unii) post-comunista. Era un eveniment cu o parte dintre fanii lui Doru din cadrul generosului sau proiect pentru tineri, Business Academy.

Dintre cele discutate acolo au fost doua comentarii care m-au lovit drept intre ochi.

  1. Primul.

Un participant spunea ca ii place teatrul si ca si-ar dori sa faca ceva business din pasiunea asta a lui. Dar ca deocamdata ar dori sa termine mai intai scoala si sa mai lucreze ceva inca 2-3 ani. Moment in care o tanara intervine: “Daca asta este ceea ce iti doresti sa faci trebuie sa faci ceva acum! Doar nu o sa te apuci de asta cand o sa ai 25 de ani!

Instant ochii mei si ai lui Doru s-au regasit cu o mina de profunda perplexitate. Era o observatie cu o oarecare profunzime. Chiar daca tanara nu il invita sa renunte la facultate pentru asta, erau inca multe de facut care sa il apropie de vis sau sa il ajute sa inteleaga daca este un vis pentru el sau nu. M-a facut sa ma intreb daca nu cumva renuntarea la visele noastre nu incepe cu amanarea lor si se termina cu uitarea lor. Lucru valabil si la cei peste 40 de ani pe care ii aveam eu si Doru.

Al doilea:

Una dintre vorbitoare si-a inceput povestea ei cu faptul ca a plecat departe de parinti, tocmai in Bucuresti, tocmai pentru a nu mai fi “fata mamei si a tatalui”. O afirmatie cu care simpatizam foarte mult ultima data cand am auzit-o, cu mai bine de 10 ani in urma. Insa acum, tata de fata de 8 ani am simtit ca am dezertat si am solidarizat cu inamicul. Ma intreb ce pot sa fac ca, atunci cand va veni randul copila mea sa vorbeasca altfel? Ma mai intreb cat de mult merita sa imi doresc asta? Si ma mai intreb daca ma bucur acum suficient de mult de faptul ca ea este inca mandra ca este fata mamei si a tatlui ei?

Mi s-au parut intrebari profunde care ajung sa ne marcheaza vietile la un moment dat. Si poate ca merita sa reflectam la ele cat inca mai putem face ceva.

Va multumesc pentru rabdare.

 

Nicolae-Iordache Iordache (348 Posts)

Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice – Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.


2 comentarii

  • Salutare Nicu,
    Iti urmaresc atat articolele cat si postarile de pe facebook de ceva vreme; unele dintre ele sunt foarte inspirationale si totodata un dus rece; ai dreptate, cel mai mare dusman pentru esecul unui vis este amanarea lui pana la uitare, dupa care, probabil la fel de periculos este gasirea a tot felul de scuze, factori perturbatori din afara noastra, pe care ii gasim vinovati pentru esec. Iesirea din starea de confort, de obisnuinta, astazi si nu maine sau poimaine, poate fi sansa pentru visele noastre.

    Multumesc !

    • Multumesc mult pentru ganduri Sorin.
      Sa ai sarbatori frumoase si ce iti mai doresti tu sa ti se arate.

Trimite comentariu