Despre recunoasterea greselii, delegarea si acceptarea pedepsei

Cu cateva ore in urma am dus o prietena la aeroport. Tocmai cand sa-si ia bagajele din masina a descoperit ca a uitat sa treaca pe la sora ei in nordul Bucurestiului de unde urma sa isi recupereze un bagaj. Mai aveam ceva timp si am decis in graba sa ne incercam norocul si sa recuperam bagajul ratacit. Am pornit imediat si, dupa cateva sute de metri, mi-a dat telefonul surorii ca sa imi explice unde trebuia sa mergem. Tocmai atunci politia ma trage pe dreapta. Initial am crezut ca sunt in culpa doar cu centura pe care, in valtoarea evenimentelor am uitat sa o pun. In momentul cand am oprit mi-am dat seama si ca, pe langa asta, eram in culpa si pentru faptul ca vorbeam la telefon in timp ce conduceam. Mentionez ca nu este stilul meu sa fac asta in mod obisnuit.

Cand s-a apropiat politistul, i-am spus din proprie initiativa ca imi recunosc greseala si i-am spus si povestea circumstantelor care ne-au pus in situatia respectiva. Apoi i-am spus simplu ca ma supun deciziei lui chiar daca asta va insemna fie renuntarea la bagaj sau pierderea avionului. In acel moment ne-a lasat sa ne vedem de drum.

Am fost piana in Bucuresti si ne-am intors la timp. La plecare… politistul in acelasi loc. Am oprit masina si am fost la el sa-i confirm veridicitatea povestii mele, ca apreciez gestul lui si ca ii multumesc pentru el. Am dat mana si mi-a explicat ca tocmai am facut o economie de patru puncte si de o amenda frumusica.

Mi se intampla  ca cel mult o data pe an sa intru in culpa rutiera dintr-un motiv sau altul si sa fiu prins. Intotdeauna imi recunosc greseala atunci cand este cazul si niciodata nu accept sa fiu pedepsit pe nedrept (mi s-a intamplat de doua ori). In majoritatea cazurilor scap nesanctionat sau cu o pedeapsa mai mica. Niciodata nu am fost pedepsit pe nedrept.

Scopul acestui mesaj nu este de a brava pe seama incalcarii legislatiei rutiere, lucru periculos dealtfel. Si nici despre cum ii „fac” eu pe politisti. Este mai degraba despre a intelege ca atunci cand gresesti e normal si trebuie sa iti asumi si plata pentru greseala ta. Traim intr-o societate in care putini fac asta si tu comportandu-te cu onoare iesi in evidenta.

La fel si atunci cand, dintr-un motiv sau altul, un pacient iti spune politicos ca ai gresit fata de el. Acceptarea greselii atunci cand e cazul si dispozitia de a „plati” cumva pentru asta iti scoate caracterul in evidenta. Fara caracter, doar cu monopol vei mai putea supravietui pe viitor. Insa neonorabil. Cine se baga?

Nicolae-Iordache Iordache (348 Posts)

Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice - Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.


Trimite comentariu