Cum vă place!

         În ultimii șase ani am avut plăcerea să discut cu medicii o seamă de aspecte mai degrabă nemedicale ale practicii lor. Astfel, am întâlnit tot mai frecvent și pregnant frustrarea acestora legată de faptul că pacienții apreciază mai mult felul în care medicii se poartă cu ei sau aspecte considerate a fi oarecum neesențiale în contextul unui act medical eficace sau de calitate. Ei sunt dezamăgiți că întreaga lor strădanie de a învăța mai bine de zece ani medicina pălește oarecum în fața unor detalii cum ar fi a da mâna cu pacientul, a-l asculta ceva mai mult și mai atent, a-i explica pe limba lui sau a nu-l face să își piardă timpul în sala de așteptare. Degeaba am încercat să explic că pacientul nu are cum să aprecieze efortul academic și întreaga experiență a medicului în mod obiectiv, însă poate cu ușurință înțelege, de data asta foarte subiectiv, gesturi și atitudini cotidiene și familiare.
   Apoi m-am întrebat: oare medicii, care în mod evident au o înțelegere mai bună atât a sănătății, cât și a patologicului, decât marea majoritate a pacienților, ce ar aprecia la un alt medic pe care îl admiră? Faptul că sunt mai aproape de „adevărul“ medical îi va face să aprecieze mai mult aspectele tehnic-profesionale sau vor fi mai aproape de ceea ce apreciază tot omul străin de medicină? Și, cum îmi place să găsesc răspunsuri la întrebări, am făcut experimentul următor.
   Metodologie. La o școală pentru rezidenții dintr-o specialitate chirurgicală, am rugat participanții (rezidenți, dar și câțiva dintre profesorii lor) să se gândească la un anume medic pe care l-au întâlnit în viața lor și pe care îl admiră foarte mult, cu condiția ca acesta să nu fie de aceeași specialitate ca aceea în care ei se pregătesc. Am vrut să evit contextul în care ei s-ar fi simțit cumva obligați să își laude șefii de clinică. Apoi i-am rugat să scrie pe o foaie de hârtie cinci aspecte cât mai concrete pe care le apreciază la acei medici și două aspecte care, îmbunătățite, i-ar putea face și mai strălucitori.
    Am primit 29 de răspunsuri. Am eliminat două: unul pe motiv ca era ilizibil (nicio surpriză), celălalt pentru că se referea (cu toată duioșia cuvenită) la propriul tată, medic la rândul lui.
   Am încercat să grupez răspunsurile primite și să le ierarhizez cumva cantitativ. Am eliminat un răspuns care a apărut destul de frecvent, profesionalismul, pe motiv că, deși important, este atât de general încât nu înțelegem mai exact la ce se referă. Am luat de bun că profesionalismul a fost o condiție suficientă de includere pentru fiecare dintre medicii apreciați de participanții la test. Atenție! Interpretarea rezultatelor merită privită și prin prisma faptului că vine de la niște medici în formare (rezidenți), pentru care perspectiva pedagogică poate fi o componentă impresionantă în aprecierea unui alt medic.
   Rezultate. Care credeți că a fost proporția celor care au apreciat la medicii aleși ceva care ține de nivelul de pregătire profesională? Mai puțin de unul din cinci (5/27, 18,5%) au menționat aspecte care au cât de cât de a face cu expertiza medicală a persoanei în cauză: faptul că este un chirurg bun (manualitate), experiență, a fi expert în domeniu, stăpân pe situație, bine pregătit.
   Ei bine, dacă pregătirea profesională a fost atât de rar citată, ce anume au apreciat?
   • Comunicare și răbdare (șapte respondenți);
   • Umor, pedagogie, disponibilitate (câte cinci);
   • Seriozitate, empatie (patru);
   • Disciplină, modestie, perseverență (trei);
   • Exigență, corectitudine, înțelegere, pasiune, echilibru (doi);
   • Prestanță, sacrificiu, carieră, respect, a fi uman, relaxat, integritate, impunător, spontaneitate, implicare, analiză, curaj, persuasiune, înțelepciune, consecvență, permisivitate, responsabilitate, oratorie, pozitivism și a fi binevoitor au fost celelalte calități menționate.
   În privința aspectelor care sunt oportunități de îmbunătățire a performanței medicului în discuție, aproape jumătate din cei chestionați nu au menționat nimic (12/27, 45%). Cei care au completat au considerat următoarele calități, atitudini a fi cumva deficitare la momentul prezent:
   • Disponibilitate-accesibilitate (șase respondenți);
   • Pedagogie, a fi răbdător (patru);
   • Impulsivitatea – în ideea de a putea fi controlată, împreună cu lipsa de calm (trei);
   • Coordonarea personalului, deschiderea către nou, deschiderea către opiniile celor mai tineri, superficialitatea, politețea, comunicarea, lipsa curajului, lipsa bunului simț, abilitățile de lider.
   Discuție. Nivelul de înțelegere a medicinii este, așa cum era de așteptat, cu mult crescut în rândul medicilor comparativ cu populația laică, inclusiv în contextul în care ei sunt în poziția de a evalua cazuri din afara specialității lor. Cu toate acestea, atunci când sunt chestionați referitor la ceea ce apreciază la un medic dintr-o altă specialitate, chiar și medicii fac referire în special (dacă nu exclusiv) la trăsături de personalitate, atitudini și abilități nespecific medicale. Patru din cinci respondenți nici nu au menționat aspecte care să fie direct legate de curricula medicală.
   Chestionați referitor la oportunitățile de îmbunătățire, dezvoltare, aproape jumătate nu au menționat nimic. Noi punem asta în seama unor tare culturale: cei foarte buni sunt mai puțin criticabili, dacă face ceva foarte bine e acceptabil să fie deficitar (chiar dacă nociv) în alte privințe, lipsa unui spirit critic referitor la performanța profesională, educat și antrenat. O dată în plus, oportunitățile de îmbunătățire, atâtea câte au fost identificate, s-au regăsit exclusiv în zona non-curriculară medicală.
   Concluzie. Nu este surprinzător că și medicii apreciază și doresc de la colegii lor în special atitudini, valori, comportamente sau abilități care provin mai degrabă din sfera conviețuirii sociale cotidiene civilizate, a respectului pentru celelalte persoane implicate. Chiar dacă au o pregătire medicală avansată, medicilor le este greu să aprecieze cunoașterea și expertiza medicală a colegilor lor din alte specialități. Ceea ce găsim întrucâtva surprinzător este absența preocupării de a dezvolta la nivel de indivizi și de grup acele valori, atitudini, comportamente și abilități care, cele mai multe, pot fi învățate și, iată, sunt atât de apreciate. Iar când vorbesc de lipsa preocupării mă refer (generalizând ușor abuziv, recunosc) la universități, Colegiul Medicilor, societăți profesionale, manageri de spitale și policlinici și, nu în ultimul rând, la medicii înșiși.
   Pe scurt, frumos ar fi, tuturor ne-ar plăcea, dar să nu ne batem capul prea tare.
Acest articol a fost publicat în numărul 43 (1397) al săptămânalului personalului medico-sanitar Viața Medicală în rubrica Examenul Oral.
Nicolae-Iordache Iordache (348 Posts)

Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice – Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.


Trimite comentariu