Cu doctorul la per tu

  Un prieten urolog m-a întrebat deunăzi: „Cum să mă comport cu pacienții care mă tutuiesc din prima, fără a fi amândoi de acord cu treaba asta? Nu de alta, dar mă enervează, iar când le spun că mă deranjează (asta după ce omul insistă cu „tu“ în timp ce eu îi vorbesc cu „dumneavoastră“), se cam strică de tot relația medic–pacient, și așa fragilă în multe cazuri“. Am stat apoi de vorba; iată câteva idei.
    Premise. Nu ar trebui să fie o surpriză pentru niciun medic faptul că, din punctul de vedere al politeții și bunului-simț, pacienții se distribuie oarecum gaussian, de la extrem de politicoși și afabili la un capăt al spectrului, până la extrem de bădărani și prost crescuți la celălalt capăt. Majoritatea pacienților sunt situați undeva către mijlocul spectrului. În paranteză fie spus, există o curbă de distribuție pe aceleași criterii, întrucâtva similară, și pentru medici în cadrul comunității lor. Așa că, din când în când, orice medic are ghinionul să primească și pacienți certați cu politețea și bunele maniere, iar când se întâlnesc persoane aflate la extremele opuse ale spectrului, atmosfera devine mai greu de suportat.
    Apoi, faptul că un pacient se adresează la per tu nu înseamnă automat că este o persoană rea. Pot fi aspecte culturale care scapă medicului examinator. Se prea poate ca, dincolo de inconvenientul politeții, pacientul să fie un contribuitor extraordinar pentru comunitatea sa, o persoană pe care, în alt context, medicul ar aprecia-o. Este, de asemenea, adevărat că, în majoritatea situațiilor, proasta creștere este vizibilă și fără echivoc, de la mare distanță.
    De ce consultă medicul pacienți? Eu cred foarte mult în rolul medicului de educator al (membrilor) societății și regret faptul că mulți medici au abdicat de la acest rol. Însă cred și mai mult că rolul primordial al medicului este de a ajuta la însănătoșirea pacientului; și asta indiferent de cât de (ne)educat este acesta. Acest rol este cu mult mai important decât primul. Practic, rolul de educator nu ar trebui să pună în pericol sub nicio formă pe cel de îngrijire a sănătății pacienților.
    Situația de față îmi amintește de un proaspăt medic specialist din Brașov, care consultă la Sfântu Gheorghe și a ținut să îi facă morală unui pacient în vârstă, de etnie maghiară, pentru faptul că acesta nu cunoștea limba română. Asta chiar în contextul în care respectivul pacient și-a dat interesul să aducă la consultație pe cineva care să traducă pe durata consultației. Ce putea medicul să obțină astfel? Să se apuce pacientul octogenar să învețe o limbă pe care nu a învățat-o toată viața? Cel mai probabil, a obținut doar sentimentul pacientului că, pentru medicul pe care l-a plătit (era vorba de o instituție privată), sunt mai importante anumite sentimente naționale decât starea lui de sănătate. Suficient pentru a zădărnici încrederea pacientului în recomandările ulterioare, indiferent cât de competente sau bazate pe dovezi ar fi ele.
    Ce-i de făcut? În situația în care „tutuiala“ nu este însoțită și de alte comportamente sau atitudini ostile, probabil că merită trecut peste. În cele din urmă, respectul merită așteptat de la oamenii pe care și tu îi respecți. Dacă pacientul a arătat un comportament lipsit de respect, de ce și-ar dori un medic să își impună respectul tocmai în acest caz? Poate că este mai ușor de zis decât de făcut, dar, odată luată clar decizia că astfel de situații nu te pot atinge, este foarte probabil să nu te mai atingă.
    Atunci când medicul insistă în a-și impune punctul de vedere într-un aspect neesențial actului medical, îl paște riscul de a compromite tocmai nivelul de încredere necesar unui act medical de calitate, aspect sesizat și de prietenul meu urolog, de altfel.
    Firește că, în contextul unei relații de lungă durată, în care s-a așternut un anume nivel de încredere, medicul poate să aducă în discuție și preocuparea lui. Probabil că într-un astfel de caz relația de încredere necesară unui act medical bun este mai puțin pusă la încercare.
    În cazul în care tutuiala este însoțită și de alte comportamente iritative sau chiar mai mult de atât, probabil că recomandarea călduroasă de a vedea un alt medic este soluția cea mai bună și în beneficiul tuturor părților implicate. Firește, dacă există această opțiune și dacă nu vorbim de o urgență cu risc vital.
    La final. „Iritarea este una dintre cele mai nefolositoare emoții“ (Seth Godin). Iritarea apare când nu primim ceea ce credem că merităm. Problema constă în așteptarea de a primi ceva anume. Odată ce alegem să nu mai avem asemenea așteptări (oricât de rezonabile ar părea), ne vom bucura mai mult de normal și de frumos, ne vom putea concentra mai bine pe munca noastră și vom fi mai generoși. Ar trebui ca asta, în final, să fie calea mai bună.
Nicolae-Iordache Iordache (348 Posts)

Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice – Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.


Trimite comentariu