Cat de actual mai este juramantul lui Hippocrate?

Multa lume (deopotriva medici si restul societatii) fac frecvent referire la juramantul lui Hippocrate. Adeseori am impresia ca este doar o trimitere catre un set de asteptari despre o etica medicala imaginata de fiecare dintre cei care invoca juramantul drept calauzitor al unui comportament medical dezirabil. Dar cat este de actual mai este acest juramant? Este posibil sa imi adun o multime de critici cu privire la aceasta tema dar imi asum riscul de dragul de a invita la reflectie si, poate la actiune, de unul singur (ca medic) sau in organizatii.

Pe ce ma bazez cand spun ca juramantul, in forma sa originala, a devenit intrucatva periferic profesiei:

  1. Nu este obligatoriu. Cel putin asa s-a intamplat cu generatia mea. Depunerea juramantului este mai degraba un moment festiv decat un act de legamant profesional sau moral obligatoriu pentru toti medicii. Mai mult decat atat, nu este urmarit in executare de nicio organizatie profesionala.
  2. Juramantul, in forma lui originala, este greu de urmarit in integralitatea sa de catre medici si de catre societate, iata de ce:

„Jur pe Apollo, pe Asclepios, pe Higeea si Panaceea, pe totii zeii si zeitele, luandu-i ca martori ca voi indeplinni, pe cat ma vor ajuta puterile si priceperea, juramantul si legamantul care urmeaza. (Acesti zei erau relevanti pentru Hippocrate nu insa si majoritatii covarsitoare absolventilor din ziua de azi.)

Pe invatatorul meu intr-ale medicinii il voi socoti deopotriva cu cei care m-au adus pe lume, voi imparti cu el averea mea si, la nevoie, ii voi indestula trebuintele, pe copiii sai ii voi privi ca pe fratii mei si, daca vor dori sa devina medici, ii voi invata fara plata si fara sa le cer vreun legamant. (Acest paragraf se refera mai degraba la un antic protectionism de breasla decat la ceva rezonabil in contextul modern. Am putea identifica ceva tendinte de a respecta acest paragraf in societatea medicala romaneasca, cum ar fi nepotismele si cumetriile din universitati. Insa acum medicina se invata acum altfel decat in Grecia antica. Respectiul fata de profesorii generosi trebuie cerut insa formele de manifestare a acestuia trebuie reconsiderate.)

Preceptele, lectiile orale si tot restul invataturii le voi impartasi fiilor mei, fiilor invatatorului meu si ucenicilor uniti printr-o fagaduiala si printr-un juramant, potrivit legii medicale, dar nimanui altcuiva. (Un contraexemplu: tot ce publica sau pun marii profesori acum pe Internet.)

Le voi indruma ingrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cat ma vor ajuta puterile si mintea, si ma voi feri sa le fac orice rau si orice nedreptate. (Probabil etern valabil!)

Nu voi incredinta nimanui otravuri, daca imi va cere, si nu voi indemna la asa ceva, tot astfel nu voi incredinta nici unei femei leacuri care sa o ajute sa lepede. Imi voi petrece viata si voi indeplini mestesugul in nevinovatie si curatie. (Aici face referire ca ceea ce au devenit doua dintre dezbaterile morale ale prezentului omenirii: eutanasia si avorturile. Cu toate nuantele lor de gri.)

Nu voi practica operatia scoaterii pietrelor din basica udului, lasand-o in seama celor ce se ocupa cu aceasta. In orice casa as intra, voi intra spre folosul bolnavilor, pazindu-ma de orice fapta rea si stricatoare comisa cu bunastiinta, mai ales de ademenirea femeilor si a tinerilor liberi sau sclavi. (Care sunt <oficial> sclavii din Romania de azi? Sau din Europa de azi? Important totusi faptul ca indeamna medicii sa nu se implice acolo unde nu au competenta. Cum ramane cu urologii insa?)

Orice as vedea si as auzi in timp ce imi fac meseria sau chiar in afara de aceasta, nu voi vorbi despre ceea ce nu-i nici o nevoie sa fie destainuit, socotind ca, in asemenea imprejurari, pastrarea tainei este o datorie. (Important si actual.)

Daca voi respecta acest legamant fara sa-l calc, fie sa ma bucur pe deplin de viata si de meseria mea, pururi cinstit de ceilalti, iar daca il voi nesocoti si voi fi un sperjur, merit sa am o soarta dimpotriva. ” (Iata consfintita, inca din antichitate, ideea de „brand de doctor” intr-o forma desirabila chiar si practicienilor din ziua de azi.)

Intrebarea este: in ce masura depunerea juramantului lui Hippocrate de catre absolventii de medicina din zilele noastre mai serveste societatii altcumva decat printr-o referinta simbolica? Puteti vedea aici ceremonia depunerii juramantului in forma lui originala tradusa de catre absolventii din 2011 ai facultatii pe care eu am urmat-o.

Avem urmatoarea situatie: medicii depun un juramant care nu este obligatoriu, care  in marea parte este depasit macar in litera lui daca nu si moral (pe alocuri) si care nu este impus de nicio entitate sau autoritate profesionala (ar fi si greu de facuta asta in context modern). Mi mi se pare o risipa de energie si de buna intentie in acest context. In aceslasi timp societatea asteapta un nivel de etica in practica medicala pe care nimeni nu il substantiaza in acest context.

Sunt eu singurul care vede lucrurile astfel? Tocmai ce am descoperit ca nu.

Multe scoli medicale in lume folosesc juramantul adaptat in 1964 de Louis Lasagna, decanul Facultatii de medicina a Universitatii Tufts.

O alta adaptare, a World Medical Association, Declaratia de la Geneva 1948 aici.

Probleme inca de rezolvat:

  1. Care ar fi o formula moderna de juramant aplicabila in tara?
  2. Cum am putea face ca medicii sa nu uite in cativa ani juramantul facut?
  3. Cum poate fi impusa de catre asociatiile profesionale o etica aliniata juramantului depus?
  4. Cine se va ocupa de asta? Raspuns: probabil ca nimeni!
  5. Ce-i de facut intr-un astfel de context? O propunere/ solutie intr-un articol viitor!

 

Nicolae-Iordache Iordache (346 Posts)

Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice - Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.


3 comentarii

  • Bun punct de vedere. Toți imbecilii invoca jurământul. Fara sa știe ce conține si cum, cand este sau nu mai frecvent depus.

  • Salut,

    Cred ca juramantul propus in cadrul declaratiei de la Geneva este cel mai aproape de realitatea zilelor noastre.
    Continutul Juramantului lui Hipocrate are o componenta exclusiv morala si cred ca intr-o forma sau alta ar trebui sa fie obligatoriu. Eu, pacientul ma duc in fata medicului cu o parte din slabiciunile mele si i le pun pe tava. Medicul are acces la mult mai mult decat boala mea inspectand cauzele care au dus la aparitia bolii.
    Consider ca o formare morala a doctorului ar trebui sa fie o componenta de baza si un criteriu de selectie pentru meseria de doctor. Doctorii, judecatorii, preotii sunt (sau ar trebui sa fie) o categorie de oameni aparte.
    Nu vreau sa intru in comentarii legate de realitatea romaneasca… Serverul lui Olivian nu are spatiu de memorie sa stocheze cate ar fi de spus pe tema asta.

    • Forma de ‘juramant’ este desueta si nu corespunde zilelor noastre. Chiar si Isus Christos, in evanghelia lui Matei, predica de pe munte, spune sa nu juri.
      Juramantul facut de medici la absolvire, ca si cel facut de primari, parlamentari, presedinte, si cel in fata instantei, reprezinta o forma perimata cu radacini in istorie. Vasalul isi declara loialitatea fata de seniroul sau, voievodul Munteniei sau Moldovei isi declara supusenia in fata Sultanului, etc.
      Toate sunt forme fara fond, cu atat mai mult cu cat nu sunt respectate.
      O componenta morala trebuie sa o aiba toata activitatea depusa de oameni, indiferent de profesie si de importanta muncii efectuate.
      Stefan

Trimite comentariu