Atitudine de profesor

Profesorul Eugen Popescu era Decan al facultatii in vremea studentiei mele. Am trait o perioada revolutionara la vremea aceea, domnia sa fiind promotorul catorva idei care ne-au ajutat mult pe noi ca studenti. Intre ele as aminti trei.

Prima se refera la trecerea la sistem de evaluare tip grila in felul asta scapand de povara reproducerii  unor cursuri mormaite de unii dintre distinsii profesori ai vremii ajunsi prin te miri ce virtuti “tortionari” de minti tinere.

Cea de-a doua a fost gruparea studiilor noastre in module ceea ce ne-a scapat de a fi nevoiti sa alergam prin tot Bucurestiul, un efort deosebit in vremurile repective.

Stagiul facut la spitalul Grivita (pe atunci, acum Sfanta Maria) a fost, alaturi de cel de neurologie (tocmai preluase profesorul Bajenaru destinele la vremea aceea) cele mai bine organizate stagii din toata facultatea. Imi amintesc cum la fiecare raport de garda (la care trebuia sa participam!) era prezentat cate un caz interesant. Asistent ne-a fost cel ce urma sa devina Profesorul Diculescu. Cursurile erau inteligent structurate. Cred sincer ca daca TOATE stagiile facultatii de medicina ar fi fost la acest standard, multe destine ar fi aratat diferit iar medicina romaneasca ar fi aratat si ea mult mai bine/prietenoasa.

L-am reintalnit ceva mai tarziu, prin 1997, la inceputurile mele in industria farmaceutica. Revenisem la raportul de garda sa tin prima mea prezentare cu un produs pe care il aveam in promovare, o famotidina. Da, candva si astfel de produse erau novatoare si se promovau ca atare. In principiu nu aveam mari emotii sa prezint in public, ma instruisem destul de mult in scurta mea perioada de activist ONG. In plus, ma documentasem extensiv despre produs.  Gasisem in arhiva Bibliotecii medicale (nu dadusem inca cu nasul de Internet) si cateva mici studii facute de reumatologi ca sa fiu pe placul audientei mele. Pe vremea aceea daca voiai sa stii despre produsul tau, trebuia sa iti cauti singur, marketingul si managementul de produs era destul de rudimentar.

Lucrurile au decurs asa cum m-am asteptat in ceea ce ma priveste. Am avut chiar si cateva intrebari sau comentarii la sfarsit ceea ce m-a magulit si multumit deopotriva. La iesirea din sala profesorul m-a invitat la domnia sa in cabinet. Oarecum incurcat, deopotriva onorat si temator l-am urmat. Imaginea decanului pe care il admirasem atata vreme imi dadea ceva fiori. Acolo avea sa ma felicite pentru prezentare (documentare si discurs) dar sa imi si desfiinteze slidurile utilizate. Ce-i drept, marketingul nostru rudimentar ne pusese la dispozitie niste folii pentru retroproiector (va mai amintiti?) care aratau mai degraba ca niste rezumate in loc de suport vizual. Era foarte mult text pe ele, mult fiind scris atat de marunt ca era greu de citit cu foaia in mana, erau aranjate pe pagina portret, titlurile erau lungi… Apoi a scos dintr-un sertar niste hand-out-uri despre cum se concepe suportul vizual pentru prezentari in public si a inceput sa imi explice cutumele vremii in aceasta privinta. I-am multumit si am plecat. Ulterior am mai avut cateva ocazii frumoase de a mai discuta cu domnia sa.

De ce am amintit toate acestea? Pentru ca am vrut sa arat cazul unui profesor aliniat valorilor sale si rostului pe care si l-a ales. Multi alti profesori poate ca nici nu m-ar fi primit sa tin prezentarea sau nu ar fi stat sa ma asculte. Poate ca si-ar fi pierdut rabdarea cu mine si ar fi comentat negativ stangacia slide-urilor prezentate marcandu-si inca odata in fata colegilor teritoriul de autoritate. Altii poate ca si-ar fi vazut de drum ignorand evenimentul care nu ar fi avut cum sa le afecteze in niciun mod destinul. Si cu toate acestea a preferat sa invete pe cineva ceva, sa lase o urma de intelepciune si planteze o samanta de genrozitate intr-un strain. Si asta intr-o lume in care se spune ca nimeni nu face nimic “pe degeaba”.

Ii sunt recunoscator Profesorului Eugen Popescu pentru toate eforturile sale care si-au gasit rasunet in ceea ce am facut si am devenit eu ulterior. Samanta lui de generozitate a incoltit si in mine si a rodit atat pentru mine cat si pentru altii. De aceea te provoc la reflectie. Si este doar o provocare la reflectie timpurie si periodica, nu incerc sa sugerez ca nu ar fi asa.

  • Cine vrei sa iti multumeasca pentru ce ai insemnat petru el/ea in viata asta?
  • Pentru ce iti doresti sa ti de multumeasca sau sa ti se poarte recunostinta peste ani?
  • Care sunt reflexele tale care te ajuta sa iti atingi potentialul si propriul desirabil?
Nicolae-Iordache Iordache (348 Posts)

Nicolae-Iordache IORDACHE este deopotrivă consultant, trainer și coach, vorbitor și autor. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București în 1995, și-a completat studiile cu un program MBA oferit de Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA & CEU Budapesta, absolvit în 2002. Nu a practicat medicina niciodată, însă pe întregul parcurs al carierei a fost foarte aproape de medici. Și-a început activitatea profesională la Service Civil International – România -, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o în diferite funcțiuni de management domestice și internaționale a două companii farmaceutice - Richter Gedeon și Novartis. A publicat cărțile Cine ești tu, doctore?, primul ghid românesc pentru construcția brandului de doctor publicat în 2013 împreună cu Olivian Breda, si RePrezintă!-De ce și cum să îmbrățișezi discursul schimbării în sănătate. Pe lângă acestea, el mai îngrijește și blogul www.cetd.ro, dedicat educației non-curriculare pentru medici.


Trimite comentariu